Fericirea vine de la Odobești

După tejgheaua înaltă, învelită în postere cu ospătărițe în costume sumare, se ivește capul unui bărbat de vîrstă mijlocie, rumen în obraji, cu mustăcioară și cu o șapcă aruncată pe vîrful capului slăbănog. Se uită atent în colțul opus al camerei, unde pe ecranul unui televizor de-o vîrstă cu el răsună cu foc melodiile postului Favorit TV, gesticulînd pe ritmurile auzite. Nea Mircea se pune într-un cot pe tejghea, își împinge șapca de piele spre ceafă și mijește ochii spre mine. Își dă repede seama că nu pot să am de-a face cu vreo instituție sanitară din oraș și mă întreabă dulce ce poftesc, făcînd un gest larg către sticlele înșirate pe raftul prăfuit. Dacă vede că-s lipsită de experiență se transformă într-un meniu vorbitor și mă convinge pînă la urmă să gust dintr-un vin alb de Odobești, demidulce. Mi-l aduce chiar el la masă: o licoare gălbuie într-un pahar de cantină și îmi cere un leu cinzeci. Îi dau doi și aflu că „nu lucrez aici demult, doar de vreo cinci ani, de cînd s-a deschis barul. Da’ mă înțeleg bine cu șefu și atmosfera e plăcută”. Exclusiv pentru fumători Deasupra ușii înalte scrie „Café-Bar”, cu fontul de la Coca–Cola, roșu pe alb. În încăperea de cîțiva metri pătrați se înghesuie cinci mese rotunde, roșii, ca niște ciuperci pleoștite de ploaie. Pînă pe la jumătatea ușii atîrnă o perdea dintr-un tul cîndva alb, pe care stau spînzurate trupurile muștelor de astă vară. Pe peretele din dreapta, din sticlă, stau așezate frumos toate certificatele de înregistrare, o dovadă a calității și o foaie cu capu-n jos care spune că mă aflu într-un local în care au voie doar fumătorii. De îndată ce pun gura pe licoare, lîngă mine s-au așezat patru bărbați de vîrste diferite, fiecare cu cîte un pahar din același vin de Odobești și un pachet de cărți pe care le împarte Vasile, cel mai experimentat. Își umezește degetul în gură de cîteva ori, ca să aleagă cărțile mai bine. I le întinde celui mai tînăr, un dolofan cu o șuviță de păr între ochi și cîțiva dinți lipsă: „taie!”. Acesta îi atinge cu un deget cartea de deasupra și îi face semn spre ceas, se grăbește. După încă o rundă jucată nervos și cîștigată tot de Vasile, unul dintre jucători e înlocuit cu un tip care își face apariția zgomotos, strigînd către nea Mircea: „și mie unu’, bă!”. Barmanul îl privește supărăt: „bă, eu îs «bă» la tine?! Tu la mine-n bar să vorbești cilivizat”. Anastasia CONDRUC