Chinta roială a arcașilor

După ce primesc noile indicații, a doua și a treia săgeată străpung vîn­tul și lovesc fără milă fiara din plas­tic. Părăsind locul crimei, aproape că-mi primesc și răsplata cînd văd o fată a cărei jumătăți de carte pare să o completeze pe a mea. Din păcate ea este un nouă de romb, pe cînd eu sînt un zece. Vînătoarea continuă și gă­sesc perechea cărții la masa de șah unde o studentă pare că-și do­mi­nă adversarul. O întrerup din joc și îi arăt cartea, dar descopăr că pe spa­te, pachetul ei e albastru pe cînd al meu e roșu.

Cum deocamdată nimeni nu dansează, iar atmosfera seamănă mai degrabă cu sfîrșitul unui examen un­de toți se întreabă cum au răspuns la cerințe, mă îndrept către mini-te­re­nul de mini-golf de lîngă masa cu măști. „Care-s regulile? Simplu. Ai trei încercări, din care trebuie să bagi mingea în una din cele trei găuri. Da­că aduni 30 de puncte, primești un pre­miu”, îmi spune entuziasmat un francofon în timp ce-mi așez crosa și măsor viteza vîntului. Însă dră­co­ve­nia rotundă se rătăcește la fiecare în­cercare, dezamăgind mulțimea ca­re s-a adunat deja în spatele meu și ca­re își așteaptă rîndul. După ce văd că alți trei sportivi din urma mea au aceeași soartă, ma îndepărtez mai încrezător în forțele mele.

Selfie cu un orc

Următoarea oprire o fac la inele. Cinci bucăți de sîrmă învelite în ață colorată pe care trebuie să le prinzi în niște cuie aflate la distanță între ele, în funcție de punctaj. O fată dinaintea mea se laudă că a reușit să ni­me­reas­că trei inele. Amatoarea! Dar după ce-mi iese o singură aruncare din cele cinci, iar una dintre organizatoare dă timid din umeri, îmi tîrîi coa­da în direcția opusă.

La intrare, lîngă garderobă, mai mulți studenți stau agitați la coadă, în timp ce cei doi portari se amuză în­tr-un colț. Mă strecor printre ei și aflu că aici se trage cu arcul. Un francofon la costum le explică tuturor celor cu arma în mînă regulile, însă una dintre fete e mai atentă la prietenul ei așezat în genunchi pe scări care-o bate la cap să se miște mai la stînga ca să iasă bine în poză. După alte pa­tru încarnări ale lui Legolas, la cîte ori am auzit indicațiile organizatorului, sînt deja expert așa că îl ignor cînd ajunge la mine. Tot ce aud este i­ni­ma de orc care bate în centrul țintei. Însă după ce săgeata mea (probabil stricată) nu ajunge nici măcar pînă acolo, îl rog să-mi mai explice o dată. Ca și cum se aștepta la asta, ma­es­trul oftează, iar printre buze parcă ci­tesc: „Eram sigur…”.