Biletul, o gogoașă coaptă-n geantă

Zilnic, contro­lorii Regiei Au­to­nome de Transport Public din Iași (RATP) încep să rupă primele bilete din stațiile de la Ga­ră. Apoi ajung în Da­­cia, Dancu și în CUG 2. Oa­me­­nii ca­re urcă ul­ti­mii în autobuze și tramvaie se do­­­vedesc a fi cel mai adesea în­țe­le­gă­tori cu ieșenii ca­re nu respectă le­gea. Chiar și atunci cînd minciuna în­cear­că să-i îm­bro­bo­dească.

„Bună ziua, biletele la con­trol, vă rog” se aude o voce au­to­ri­tară din fața vagonului de tram­vai. Nu se dumirește bine de unde vine zumzetul că un puș­­ti cu un ghiozdan albastru în spate se albește tot la față, ca și cum n-ar fi mîncat nimic de cî­te­va săptămîni. Cu cît controlorul rupe biletele și se apropie de băiat, cu atît acesta se face ghem într-un scaun jerpelit, pesemne că și-a uitat banii de bilet acasă. O privire pe furiș în spate, apoi una către ușa din mijloc. Din pă­cate sîntem la mijlocul stației și nu e nicio cale de scăpare.

Gratis pînă în Podu de Piatră

Însă, cînd controlorul ajunge în dreptul elevului, vede că a­ces­ta nu întinde nici o mînă și nici nu spune nimic, așa că merge mai departe. Colegul lui mai tî­năr face la fel. Cu ecusonul din piept care abia se vede între gea­ca de piele și cămașă, ca și cum ar vrea să-l ascundă de ru­și­ne, rupe doar biletele care-i apar în față. Cu un mulțumesc scăpat trimid printre buze pen­tru fie­ca­re bucățică de hîrtie drep­t­un­ghiu­­la­ră compostată, cei doi se reu­­nesc în spatele tram­va­iu­lui și co­­boa­ră. Iar deodată și o­brajii bă­ia­tului cu ghiozdan al­ba­stru în­­cep să prindă culoare. Azi a scă­­pat.

Tînăra se spe­rie și se încurcă în scuze și ex­pli­cații. Ba că e ruptă căptușeala de la geantă și biletul s-a pierdut pe undeva, ba că nu a avut bani să cumpere unul.

Controlorii RATP din Baza 3 sînt „de gașcă”, așa că schimb tra­seul și ajung în Podu de Pia­tră. După cîteva călătorii pe gra­tis, scenariul se repetă. Doi băr­ba­ți, îmbrăcați nici prea să­ră­că­cios nici prea elegant cît să bată la ochi, care a­pa­rent nu se cu­nosc, așteaptă să ur­ce toată lu­mea, după care intră pe uși di­fe­ri­te. „Bună ziua, bi­le­tul vă rog”. „E prin geantă, doar că nu-l gă­sesc” spune o tînără în timp ce se a­pucă să scor­mo­neas­că, doar că în zadar. Biletul nu-i. „Să-mi a­ră­ta­ți un buletin”. „N-am buletinul la mine”. „Haideți în spate vă rog. Pînă ajungem îna­poi la du­m­ne­avoastră, să-l gă­siți. Pariu că-i în geanta du­m­nea­voastră”. Tî­năra mai caută odată frenetic prin toate bu­zu­na­re­le genții, însă nu găsește nici bu­letinul și nici biletul.

Nume cu bucluc

După ce termină de verificat, cei doi controlori coboară îm­pre­u­nă cu tînara ghinionistă fără să o scape din ochi. Se dau cî­­țiva pași în spatele stației de tramvai, și încep negocierea. „Dom­ni­șoa­ră, amenda, dacă vreți să o plătiți pe loc e 40 de lei. Dacă nu, vă fa­cem proces verbal și o să aveți de plă­tit 100 de lei. Doar că trebuie să vă legitimați, că dacă nu, che­măm poliția și o să luați o a­men­dă și mai mare”. După ce mai spun cîteva texte scoase ca dintr-un manual, tînăra începe să se spe­rie și se încurcă în scuze și ex­pli­cații. Ba că e ruptă căptușeala de la geantă și biletul s-a pierdut pe undeva, ba că nu a avut bani să cumpere unul. Văzînd că nu scot de la tînără nici buletinul și nici cei 40 de lei de amendă, unul dintre controlori își șterge cu mîneca ochelarii de vedere și începe să „sune pe cineva de la poliție”. „Vă rog să mă iertați, chi­ar nu am buletinul la mine”. Însă în zadar, căci cei doi o pun să mai verifice o dată geanta, iar de data asta să le arate și lor că nu-i acolo. „Vezi că poate l-ai ui­tat în buzunar la pantaloni. Ia ve­rifică și la spate ca să fii si­gu­ră”. După ce se conving că nu au sor­ți de izbîndă iar „poliția” nu mai vine, se uită dezamăgiți unul la altul și spun fetei că poate să plece, doar să nu se mai repete. După ce bărbații se urcă într-un alt tramvai, tînăra se oprește din tremurat și își sună o prie­te­nă. „Tu, iar erau ăștia să-mi dea amendă”.