Bătaie și dreptate

După trei ture de teren, toți participanții la cursul de autoapărare gîfîiam ca după 90 de minute pe teren la meciul Stelei cu Dinamo. Fără penalty-uri, că asta ar fi însemnat să luăm pauză. Matei e cel mai afectat; mare iubitor de dul­ciuri, nu și-a mai antrenat de mult muș­chii. Poate doar pe cei ai feței. Rîde mult.

Cursul a început cu o atmosferă de grădiniță, chicoteli se aud din toate col­țurile sălii ce seamănă cu o salată de vi­ne­te ținută prea mult în frigider. „Ia fa­ceți voi cerc strîns, în jurul meu”, spune Florin pe un ton de Moise pe muntele Sinai. „Acum uitați-vă unii în ochii ce­lorlalți și rîdeți”. Privirile se schimbă în­tre ele ca la un examen la care se copie. Ioan mă privește precum un copil care a făcut o trăsnaie și eu sînt singura care știe. Începem toți a rîde cum am face-o la un show de stand-up comedy foarte re­­ușit.

Dintr-un capăt al sălii, Elena o pri­vește amenințător pe Diana. „Îmi iese pri­virea? Să mă uit mai urît?”, o întreabă aceasta ținînd deasupra bărbiei pumnii încleștați. „Privirea contează foarte mult. Învăluiți adversarul, nu-l scăpați din ochi. Dacă i-ați coborît în pămînt, sînteți o țintă sigură”, spune Florin în timp ce Vasilica șușotește ceva cu Eliza.

Poziția „semi-frontală” ne-a transformat într-un soi de luptători la Gala K1, în toată sala sîntem 25 de oameni cu pumnii îndreptați unul spre celălalt. Cu toate astea, Iulian simte că este la gră­di­niță, mă face atentă să fiu serioasă la jo­cul următor, căci îmi va testa viteza de reacție. „Trebuie să fii mai atentă și mai rapidă decît celălalt. Hai ca măcar noi să nu mai tratăm ora asta ca niște copii”, îmi spune el pe un ton serios, în timp ce în mijlocul sprîncenelor i se crease o cută. Îl aprob confuză, căci nu știu ce urmează la „caracatiță”, jocul despre care tocmai mi-a vorbit. „Unu!”, strigă antrenorul, și o văd pe Felicia zbughind-o spre mijlocul sălii, unde zace bucata de material căreia Florin îi spune „ca­ra­ca­­ti­ță”. Iulia se mișcă mai lent, aleargă pre­cum o zînă ce aruncă pe că­ra­re cu flori din coșulețul ei împletit de bunica. Fe­li­cia se întoarce victorioasă la echipa ei, a cîștigat un punct.

Nici nu îmi dau sea­ma cînd numărul meu se aude strigat, Elena cîștigă punctul și mă întorc la grupul meu nevoită fiind să îi suport privirea mustrătoare a lui Iulian. „Ți-am spus să fii atentă!”, mă ceartă el.

După mai bine de o oră, cursul se termină. Știu acum că dacă cineva vrea să mă lovească, trebuie să îmi apăr chipul. Abia aștept cursul urmțător, cînd voi în­văța să lovesc cu pumnul.

Cristina BABII