Arestați de plictiseală

La circa de poliție sînt, în sala mare, peste 15 birouri. Pe fiecare masă stau cîte una sau două căni de cafea. „Altfel, mă ia somnul, dacă nu am ceva de făcut”, rîde un gradat de lîngă mine. Într-un colț, pe o masă roasă la margini, stă filtrul care pare mai bătrîn decît mulți dintre ei.

„Dacă nu sînt Corduneni sau cuțitari, aproape că adormim aici. Avem activitate, dar e «hîrțogăraie». Dosare, dosare și iar dosare”, și intrăm la Alex, ghidul meu, unde „e mai directorial”. după cum spune. Pe zidul de la răsărit are un poster cu Steaua lîngă o icoană, iar în spatele biroului e o bibliotecă îndesată cu mape. E un fan al „sportului rege” și nu din întîmplare generația de aur a echipei cu Dukadam în poartă este lîngă Sfîntul Gheorghe.

La început e un pic de agitație. Erau și cei de la schimbul doi. Aglomerație, atmosferă ca la bursele americane. Cînd patrulele de teren pleacă prin cartier și cei care termină serviciul merg acasă se mai aude doar muzica pop de la radioul mare de pe pervazul unui geam, pașii de pe coridoare și discuțiile neterminate de fundal. „Poate nu vine iar în seara asta oligofrenicul de Ionică. Așa îl cheamă pe șefu’. E cel mai stresant om pe care îl cunosc. Și-i un lăudăros și jumatate. Dacă e un pic deștept, el zice că e cel mai deștept. Dar, dacă e prost nu mai zice că e cel mai prost”, îmi mărturisește chicotind în șoaptă ofițerul.

Foc după foc

Înainte să se apuce de treabă își povestesc unul altuia despre ce a mai gătit soția sau ce a mai făcut „dracul de copil” la școală. Fiecare încearcă să-și convingă interlocutorul că plodul lui a fost mai obraznic și că nevastă-sa e o bucătăreasă mai bună.

Încăperile sînt aerisite cu fum gros de țigară de cei rămași după ce majoritatea au plecat pe teren. Se cunoaște un pătrat de var mai alb decît restul peretelui, semn că acolo a fost o ramă mare. Tabloidele de pe masa cu expresorul au hîrtia șifonată după ce au trecut prin mîinile fiecăruia dintre ei. „Nu lipsesc niciodată ziarele de aici”, spune Alex. Fiecare polițist e diferit față de cel dinaintea lui. Dragoș are peste 110 kilograme și pe masa lui întotdeauna se găsesc covrigei sau biscuți. La Vali sînt poze cu familia: soția și fiica lui. Bogdan are teancuri mari de hîrtie pe care le răsfoiește mereu. Alinuța, atunci singura fată, este mai tot timpul cu telefonul la ureche.

Rareori este animată atmosfera de vreo glumă sau discuție. Pe fondul sonor monoton se mai aude cîte o ușă, de la birourile mari, închisă prea puternic. Fiecare parcă așteaptă ceva mai activ, o intervenție pe teren. Dar a intervenit altceva. „Bună dimineața!”, zice voios pe la ora cinci ca un om proaspăt trezit, „oligofrenicul” Ionică.

Victor ILIE