X de la Vedetă

Indirect, X Factor este în com­pe­tiție cu Românii au talent, și nu numai între televiziunile bu­cu­reș­te­ne. Și la nivel local. Dacă unul a fost la Piatra Neamț, show-ul de televi­zi­u­­ne de la Antena 1 a fost adus la Iași.

În parcarea clădirii, ștampilată cu bannere mari, e un la­birint din gar­duri de protecție și numai să-l parcurgi dura cîteva minute. Betonul încălzit de soare dădea senzația că te afli într-un cuptor și doar sticlele cu apă distribuite de cei din „Crew” le mai ajutau pe oamenii talentați la cîntat să reziste.

Chiar și fără brățările din hîrtie se distingeau unii de alții. Par­ti­ci­pan­­ții erau legați la mînă cu roșu, în com­­parație cu susținătorii lor, eti­che­tați cu galben și mult mai degajați.

La concurs cu haine noi

Ci­neva din acea parcare poate că va apărea la televizor. Poate bă­ia­tul cu tricou din plasă și rucsac în spa­te, ori poate bărbatul ce seamănă cu un indian neaoș, îmbrăcat în haine al­be de in. În spatele „indianului” era Li­di­a cu încă două fete pe care le-a cu­noscut stînd la coadă. Gălăgioasă, pusă pe șotii și energică de parcă avea baterii ce se reîncărcau la soa­re. „Cînt de la creșă” îmi zice în timp ce primele 30 de persoane din față ur­cau scările în clădire. Acum e studen­tă la Muzică și, din cînd în cînd, mai cîntă la nunți. Îmi zice că nici nu se gîndește deocamdată la premi­ul cel mare. Ea a venit pentru că are ro­chi­e nouă și zîmbește co­pi­lă­rește.

Despre Răzvan și Dani, pe ca­re-i confundă, spune că nu-s așa de frumoși. Cel puțin nu la fel de fru­moși ca prietenul ei „de-acasă”, ca­re cîntă la pian.

Lidia o să se prezinte în fața ju­riului cu „ceva de la Patricia Kaas și probabil vor să audă vocea la rece”. În două minute trebuie să cînți o stro­fă și refrenul. Dacă interpretezi cele trei melodii pregătite, mergi a doua zi la următoarea preselecție, care poa­te însemna biletul către București.

E timpul să intre și ea la probe, iar eu merg la sala de așteptare a sus­ținătorilor. În același timp, un con­curent făcea cale întoarsă, în­so­țit de un medic. În scobitura clădirii băncile se asemănau cu cele din parc și erau ocupate de susținători plini de emoție. Între timp, băieții de la București încercau să facă noi le­gă­turi cu rudele cochete ale noilor ve­de­te.

Georgel COSTIȚĂ