Un cameraman cu expunere

1001 de chipuri Niciun comentariu la Un cameraman cu expunere 95

Filmul ăsta nu e despre Teo. Este despre unul dintre puținii operatori de imagine care au apărut în cadru, și nu dintr-o greșeală. A fost o modă lansată de Teo, preluată mai apoi și de cei de la Prima, de a face din cameramani un soi de coprezentatori, cu care să-ți împarți glumele, sau care să te „scoată” în momentele de blocaj.

„În 2001 m-am procopsit cu o poreclă care inițial mi-a rănit orgoliul de mascul aflat la începutul maturității”, recunoaște Șerban Ionescu. Tînărului de atunci i s-a zis Rușinică. Pentru că mereu i-a plăcut să ia camera de mînere și s-o manevreze spre alții, decît să fie el cel ațintit de ochiul mecanic.

Șerban s-a angajat după primul an de facultate, iar primul său loc de muncă a fost la Pro Tv, în 1996. Își amintește cum venise la un interviu pentru postul de asistent, dar cei de acolo, chiar de a doua zi, l-au trecut direct în program ca operator de imagine. După 24 de ore de la angajare, Ruși, aflat la prima transmisiune în direct, neștiind mare lucru despre cum și cu ce se mănîncă o emisie adevărată, era să cadă din picioare de emoție. Noroc că s-a ținut bine de cameră.

Știrile i-au rămas adînc înfipte în memorie. „Mi-aduc aminte de emoția pe care o aveam prima oară la transmisia știrilor, cînd auzeam în cască muzica aia tensionantă și numărătoarea inversă din căști. La «0» nu trebuia decît să fac o mișcare destul de banală de cameră, dar importanța acelui moment căpăta valori imense în mintea mea”. A lucrat și pe teren, cu reporteri și conștientizează cît de important i-a fost rolul. Pentru că zice el, „trebuie să existe o relație foarte specială în cazurile astea”. E vorba pînă la urmă de chimie, care trebuie să transpară și dincolo de sticlă, chiar dacă el rămîne tot timpul închis în spatele cutiei negre.

Face ce face și discuția se întoarce la perioada Teo. Pomenește de un interviu dat de ea, în care Teo zice așa despre Șerban: „La poantele mele cele mai subtile, e singurul care se prinde și rîde. Așa are Andreea din regie proba că a fost bine, doar privind la Ruși!”. Îmi completează apoi cu alt element al relației de platou dintre ei: „Mi-a mărturisit Teo odată că uneori mă vedea făcînd un anumit gest, nu mi-a spus care e ăla, și atunci știa că discuția cu invitatul stagnează și ăla e un semn pentru ea că trebuie să schimbe registrul”.

Șerban are acum doar 32 de ani, din care 13 petrecuți în spatele obiectivului. Îi face plăcere să fie acolo, mai ales din pricina oamenilor pe care ajunge să îi cunoască. Și în plus, dimineața știe că nu trebuie să fie în același loc, la aceeași oră, făcînd același lucru ca ieri.

Alex VARNINSCHI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top