Sultan în țara săracilor

Said e falit. Mai are în portofel doar cinci milioane și pe card 200 de dolari. Acum două zile avea 500, dar i-a pierdut la poker. Se așază la ruletă și așteaptă să dea norocul pes­te el. Doar că de vreo trei luni, n-a mai cîștigat nimic. S-a enervat atît de tare într-o seară că a pariat 420 de dolari pe un singur nu­măr. Apoi a mai „băgat” 2 mili­oa­ne în aparate și a plecat acasă nervos abia la ora cinci dimineața.

Pe drum înspre apartamentul lui din centru a oprit în fața blocului prie­tenei sale și a strigat-o la geam pînă cînd a ieșit, somnoroasă, în fa­ța blo­cului. „I-am zis să-mi dea bani, că voiam să mai joc”, dar fata l-a re­fu­zat și i-a spus că nu-l mai suportă. Atunci a tras-o de mînă, a smuncit-o și i-a dat o pal­mă peste față. „Noi o să ne des­păr­țim cînd zic eu, ai în­țe­les?”, a răsu­nat de-a lungul stră­zii. O iubește, tocmai de asta se poartă așa cu ea. Fata nu îl înțelege și îl e­ner­vează la culme. „Îmi place să sparg bani. Da. Și ce e o problemă cu asta?”, se răstește degajat.

Tinerețea lăsată gaj

Primește pe lună de la părinți, din Siria, mai bine de 700 de euro. Ca să aibă pentru chirie, mîncare și ieșit în oraș. Nu îi ajunge decît pentru poker și striptease. „Vineri seara ies la show și acolo se duc mulți bani. Îmi place să danseze fata nu­mai pentru mine și îi dau cîte 300 de dolari sau mai mult. Sîmbătă și duminică stau la gambling și în timpul săptă­mî­nii…”. Învață.

De cînd a venit în România a schimbat 2 facultăți. La început a încercat la Economie, „pentru că îmi place să am afacerea mea”, iar mai apoi s-a îndreptat spre Medi­ci­nă, la București. „La mine acasă doctorii sînt bogați. Și nu e așa de greu. Dacă ai bani, dai la profi și treci examenele”. Cît despre cum o să ajungă el chirurg, nu i se pare di­fi­cil. „Dacă ai bani plă­tești pe alții să opereze în locul tău. Asta înseam­nă să fii cool”, zîm­beș­te și mai dă pe gît un pahar de șam­pa­nie. Îi place la nebunie băutura acidulată. Nu are voie să bea alcool, dar asta „se a­pli­că numai cît sînt acolo. Și oricum, nu îmi pasă. Mie nu-mi comandă nimeni”.

A învățat să spună asta de la tatăl său. „El e ca mine. A avut me­reu bani. Tatăl lui i-a cumpărat apoi o firmă de construc­ții din care cîș­tigă acum o groază de bani. Și în plus, are și acțiuni la Mer­cedes”, se umflă Said în pene. Îmi arată cu mîna pe fereastră o mașină mică, roșie decapotabilă. E a treia într-un sin­gur an. Rîde cu lacrimi cînd ve­de ce mașini se perindă pe străzile noastre. „Visul meu e să am cea mai tare mașină din oraș. Cred că mai am puțin și reușesc”, rîde sarcastic.

Dar mai mîndru e de noua achiziție pe care i-au trimis-o ai lui de acasă. Un costum Gucci, nou-nouț, pe ca­re îl poartă cu bascheți și tricou. „Nu port altceva. E firma care mă face pe mine. Da­că aș pu­tea, aș cumpăra eu ce-mi pla­ce. Dar știe și mama ce să-mi trimită”. E ne­mul­țu­mit de magazinele de aici. Nu înțe­le­ge de ce prietenii lui vor Adidas și Nike, „are toată lumea din alea”.

Acum se pregătește de exame­ne. Ba chiar azi trebuie să se întîl­neas­că cu cineva, care îi scrie pro­iectul pentru Anatomie. Apreci­ază foarte mult că îl ajută, tocmai de asta îl va plăti cumsecade. „Am ne­go­ciat și i-am zis că nu-i dau mai mult de 50 de lei, că doar nu merge în locul meu la examen”. Pentru așa ceva, îmi spune că ar plăti cu toți banii lui de pe card.

Adriana ZĂVOI