„So keres” pe limba lui Sarkozy

„Mamă, nu te du acolo singur da­că nu ești de aici, că eu stau aici de mai bine de patruzeci de ani și am luat bataie de la ei mai des decit am luat de la barbatu-meu”, îmi spu­ne prima femeie întîlnită în Păcureț. Plec în Grajduri, direct la bulibașa Ferdinand. Îmi spune cu un accent ți­gănesc că „la noi, să-mi trag palme da­că te mint, nu este nici un țigan de-ăsta”. Mai spune că îi pare rău că nu mă poate ajuta și cînd ajung la stra­­dă mă abordează un tînăr de vreo 25 de ani. „Frate, fii atent, dacă îmi dai o țigară te duc eu la un băiețaș ca­re a fost la cerșit la lionezi și l-au trimis ă­ia de-acolo înapoi în țară că mai și fu­ra, săracu’”. Îi dau și merg în urma lui pînă la omul cu pricina.

Strigă la poartă în romani și iese un bărbat mic și bronzat cu alură de o­fițer, drept și cu obrazul bine ras, ridicat în bătaia vîntului. Poartă o că­mașă dintr-un atlaz vernil și o pe­re­che de pantaloni cu o dungă călcată prost în care mai încăpea cineva de di­mensiunile lui. Mustața tunsă ordonat stă la umbra nasului mare și dacă de la distanță pare curat, cînd se a­pro­pie de mine îmi dau seama că nu mi­roa­se doar a parfum.

„Păi, frate, și mie ce îmi iese da­că eu îți povestesc toate astea?”. La el mi-a rămas restul țigărilor din pa­chet. El e Ahertei. „Am plecat din ța­ră în podeaua din remorca unui TIR și eram toți, vreo 13, într-o po­dea falsă în care n-am avut decît a­pă și pîine pînă în Franța. Am făcut mai bine de o săptămînă, cred că nu am mers chiar direct”, nu știe cîte frontiere de stat a trecut, dar îmi spune că nu ar mai face același drum încă o dată.

Unul, Doamne, și toate trei sute!

Prima stație a fost Lyon, unde a „lo­cuit” aproape doi ani cu mai mulți prieteni într-o casă făcută din plăci de PVC. „Nicăieri nu am tras fri­guri ca acolo”. „Eu nu am cerșit, dom­nu’, doar că stăteam așa îmbrăcat în țoale și omu’ dacă voia să dea, dădea, dacă nu, nu. Niciodată nu am zis «S’il vous plaît!»”. Așa a strîns „mulți bani”, nu vrea să îmi zică suma, dar e vorba des­pre atît de mulți bani încît și-a cum­pă­rat un BMW X6 și a ridicat o casă „cît pentru tot satu’”.

Acolo a îndurat doar frig și a cheltuit bani de fiecare dată cînd i-a fost poftă de ceva. „Păi eu m-am dus acolo să fac foamea? Am mîncat tot felul de bunătăți care nu se gă­sesc pe la noi”, își aduce el aminte. Nu a a­vut acte cînd a plecat în străinătate și nu a vrut să se întoarcă tot fraudulos în țară. „Cînd am auzit că Sarcoazi ăla vrea să trimită țigani acasă eu m-am dus de bunăvoie că nu am vrut să dau iar un faiton de bani și așa tot ei mi-au și dat”, rîde el bucuros că a re­u­șit să prostească pe cineva. A uitat de familie de cînd a plecat de acasă de la ai lui. Nici „fomeie”, nici „pu­ra­dei”, dar vrea să facă avere pentru vre­mea cînd aceștia vor apărea în via­ța lui. Pînă atunci mai trage o fu­gă pînă pe Champs Elysee să îi mai ia 300 de euro lui „Sarcoazi”.

Victor ILIE