Nina și Mihai, o poveste încîlcită

Ea avea părul lung și blond, iar ochii asemenea cerului. El, prințul ei cu ochi negri și mari, a tot urmărit-o zile la rînd, pînă au stat de vorbă pri­ma dată. Era una dintre verile ani­lor ’30 cînd Mihai a întîlnit-o pe Nina și după multe încercări și-au unit des­tinele pînă cînd moartea i-a des­păr­țit.

Deși el era dintr-o familie să­ra­că, a îndrăznit să o iubească pe Nina, fa­tă răsfățată dintr-o familie bogată. Ea însă nu s-a lăsat cucerită ușor și mult timp a alergat Mihai călare pe calul lui negru în urma Ninei care zburda pe un cal alb, mai sprinten decît al băiatului. Într-un tîrziu, la mijlocul lunii iulie, după multe insistențe, Ni­na l-a acceptat pe Mihai, însă po­ves­tea lor avea să fie umbrită de ta­tăl fetei, care i-a interzis să mai vor­beas­că cu băiatul din familia cu opt co­pii din sat. De dorul întîlnirilor, Nina era tristă, în fiecare zi tot mai tristă, în­să după cîteva săptămîni, Mihai a reu­șit să o înduplece să se întîlnească iar pe furiș. Dar fericirea lor a fost um­bri­tă încă o dată de tatăl Ninei care i-a interzis să mai iasă din curte mai bi­ne de un an. Și încă o dată cei doi în­drăgostiți au trecut peste obstacol. Nu s-au văzut un an de zile, dar iu­bi­rea lor a rezistat. De acum erau mari, Ni­na era și mai frumoasă, iar Mihai era matur. Au continuat sau au luat-o de la început nici ei nu știu prea bine, însă acum se iubeau și mai mult, iar tatăl Ninei, chiar dacă aflase de no­ul lor început a păstrat tăcerea. Știa că peste cîteva luni, Mihai urma să ple­ce pentru patru ani de zile în armata ma­rină.

În seara de dinaintea plecării în ar­mată, Nina i-a făgăduit să îl aș­tep­te și începînd cu cea de-a doua zi, ei se aflau la mii de km. Nu și-au scris, nu s-au văzut pe parcursul ce­lor patru ani, dar sentimentele lor nu s-au schimbat pînă în ziua în care ta­tăl Ninei îi spune că peste cel mult do­uă săptămîni o va da de nevastă lui Ion Proca, băiat înstărit din sat, cu pă­rinți vrednici. Nina nu a simțit alt­ce­va decît că i se oprește inima în loc. Ar fi vrut să fugă, dar nu avea încotro.

Viața ca o aventură

Cînd Nina urma să fie mireasă, una dintre fetele vecinilor se apro­pie de ea și îi șoptește la ureche că s-ar fi întors Mihai din armată. Atît i-a tre­buit fetei, a stat cumincioară cît a du­rat ceremonia, iar cînd a ajuns aca­să la mire, s-a așezat pe un scaun și aco­lo a stat pînă au adormit toți, apoi și-a luat ce avea cu ea și a fugit acasă la Mi­­hai și acolo a rămas. Cei doi au tră­it împreună 24 de ani și au îm­pre­ună opt copii, patru băieți și patru fete. El a avut un accident de muncă și du­pă doi ani în care a stat imobilizat la pat a murit lăsînd totul în grija Ninei. Du­pă cinci ani de văduvie, Ion, rămas și el văduv, a venit la Nina să o ceară din nou de soție. „Ei cu ce obraz a ve­nit el în ograda mea? Eu am un cîrd de copii, îmi arde mie de măritat? Doamne, Măiculița Domnului, nu îi e rușine oare?”

Nina are acum 80 de ani, opt co­pii, 20 de nepoți și nouă strănepoți. Nemaifiind în putere, o îngrijește fiica cea mare, iar zilele trecute cînd fata i-a spus că mai bine i-ar tăia pă­rul pentru că e lung și greu de îm­pletit, bunica i-a tăiat-o scurt: „ei, cum Doamne să îmi tai părul dacă eu mîine, poimîne trebuie să mă duc la taică-tu, iar el m-a luat că aveam păr lung și frumos”.