Navetist de bunăvoie

În curînd i se vor termina și cu­poa­nele CFR. A mai rupt o fîșie în urmă cu o săptămînă, iar weekendul viitor va ple­ca din nou. Cam o dată la două săp­tă­mîni Andreea se urcă în trenul care duce spre Cluj pentru a se întîlni cu A­di, prietenul ei.

Oricum, nu contează, va plăti un bilet întreg, mai ia din cu­poa­nele de la sora ei, doar e în situația asta de mai bine de doi ani de zile. Ce­le nouă ore petrecute în com­partiment n-au fost grele decît la început, cînd s-a dus pentru prima oară după băiat, și chiar de ziua lui. Treptat, a învățat și fiecare stație și a învățat cum să iubească de la distanță.

„Mama lucrează la CFR și la Fra­sin trebuia să meargă cu echipa, să re­pa­re că­ile ferate de acolo și atunci am mers eu cu soră-mea. Împreună cu doi colegi am fost să vedem împrejurimile zonei și cele de ale locului”, continuă fata. Iar dintr-o îm­pre­jurime în alta a ajuns în fața unui bloc și, dintr-un grup de adolescenți, l-a văzut pe Adi, „puș­ta­nul blond”. „M-am dus di­rect la el, că altfel nu aveam cum să fac cunoș­tin­ță cu el. Așa sînt eu, cînd îmi pi­că cineva cu tronc, mă duc înainte”, măr­tu­ri­sește Andreea.

Cu numerele de telefon schimba­te și cu mesaje de dragoste „luate de pe In­ternet” cei doi și-au mai vorbit doar vreme de o săptămînă. În ziua respecti­vă nu au stat de vorbă decît o după-a­mia­ză, ulterior ea s-a întors acasă, la Paș­cani, ce-i drept și Adi i-a spus că are o prietenă de un an – „dar atunci am stat de vorbă mai mulți oameni deoda­tă”.

Despre CFR, numai de bine

Adolescentă sau nu, Andreea și-a în­tors privirea după el cu prima ocazie cu care mama ei a mers în Frasin. E­ra ho­­tărîtă să îl caute din nou, dar nu știa prea multe despre el: văzuse că are pă­rul blond și auzise că stă în zona parcului. A mers din chioșc în chioșc, în­tre­bînd de fiecare om în parte, „după cî­teva ore de mers cu so­ra mea am a­juns în parc, unde se aflau trei băieți. Doar unul se încadra în des­cri­e­rea mea, dar nici măcar eu nu îmi pu­team da sea­ma dacă el e sau nu. Ca să scap de du­bii, m-am dus direct la el. (…) Ajunsă lîngă el, îl intreb «tu ești Adi?», la care el zîmbind, îmi zice «Tu ești din Paș­cani, nu?». Mi-am dat seama că îl gă­si­sem, și nu numai atît, că își amintea de mine”.

Și au făcut schimb din nou de nu­me­re de telefon, nu le-au mai șters, iar acum Andreea se gîndește că peste ju­mă­tate de lună se va muta cu „blondul slăbuț” în Cluj, iar acolo își va face și masterul. Are încredere în ea și-n vi­i­to­rul care i se arată, au stat împreună în­de­ajuns de mult să-și dea seama că se potrivesc, vara trecută n-au fost des­păr­țiți decît o săptămînă, iar „acum mă gîndesc că dacă nu făceam asta atunci, nu mai eram împreună”.

George GURESCU