Lecția acurelelor predată la Ateneu

Clădirea gri și monotonă de la Mol­doconstruct are o inimă co­lo­ra­tă și sinceră. Într-o cameră de la eta­jul al doilea, Mihaela Pavelescu a îm­blînzit albul pereților cu picturile ei. Este din Botoșani, dar a urmat ca­lea trasată de pensule și a venit la Iași unde a terminat cursurile Uni­ver­si­tății de Arte. Din cîte știe, nimeni din familia ei nu a avut înclinații artisti­ce, tatăl ei lucrează în armată, iar ma­ma jonglează cu cifrele. Sclipirea ar­tei s-a aprins în ea încă din clasa a V-a, cînd pentru un concurs de de­sen a pictat un fragment dintr-o poveste. „Am primit un premiu important la acel concurs, nu îmi amintesc exact locul pe care l-am obținut, dar lau­de­le primite m-au făcut să conti­nui, să vreau să pictez și mai mult, mai bine și în diferite feluri”, spune femeia etalîndu-și ga­lant gropița din partea dreaptă a obrazului.

Jocuri în culori

Și-a îmbinat pasiunea cu do­rința de a-i învăța pe alții. În noiembrie se împlinesc doi ani de cînd predă cur­suri de pictură la Ateneu. A primit oferta de a colabora cu instituția ca pe o provocare. Știe cît de important es­te un pedagog în viața cuiva și ce am­prente poate lăsa. Deși lucrează atît cu copii cît și cu adulți, măr­turi­seș­te că preferă copiii, deoarece învăță din sinceritatea lor. Pînă acum, toți cei care au venit la Mihaela au avut ta­len­tul cu ei și dorința de a învăța. „Nu vreau să fac mari artiști din co­pii, nu le dau teme complicate, nu do­resc să le schimb drumul să devină mari pictori. Dar pictura asta ajută la memorie, la concetrare”. Iar mic­ile creații artistice ori le iau părinții aca­să, ori rămîn expuse pe holurile Ate­neului. Lucrează cu aproximativ opt copii la o ședință, iar cei mai mulți înscriși au fost anul trecut, 15 elevi.

În interior

Mihaela administrează site-ul Art Studio Creative Decor. „Am des­chis acest site pentru că vreau să fac consultanță cromatică cu pliere pe temperamentul clientului. Să promovez ideea de design interior stan­dard, creativ în care culoarea și for­ma să fie punctele principale”. Se fa­ce mai comodă pe canapeaua mi­cuță, verzuie și soarbe încet ca­fea­ua. Îmi spune despre culori că ofe­ră soluții, că nu sînt banale și nici li­mitate. Există o psihologie a lor care ne influențeză psihic și emo­țio­nal, există o corectitudine a po­zi­ționării unei culori, și că fiecărui temperament îi corespunde una anu­me.

Îi place să picteze pe orice fel de suport, dar recunoaște că nu ar pic­ta pe piele decît de amuzament, dar în niciun caz nu ar dori să lase urme permanente. Cu o voce su­a­vă, dar hotărîtă spu­ne că dacă sîntem sinceri în ceea ce facem, cu si­gu­ran­ță vom reuși să realizăm ceea ce ne propunem. A crezut în forțele proprii, și și-a as­tupat urechile de fiecare dată cînd cineva vorbea împotriva pa­siunii ei.
Chiar dacă mulți îi spuneau că nu va ajunge decît o profesoară de desen, a luat pensula sabie, pînza drept scut și s-a aruncat în luptă de partea culorilor.