La “gradi”, Tom il iubeste pe Jerry

Harmalaia din pauze se stinge mai greu decit a inceput, iar domnisoara educatoare face vocalize: “Copii, liniste!” Insa lor niciodata nu le ajunge. Tinara are ochii albastri si blinzi ca ai copiilor abia treziti din somn. Deodata micii scolari in devenire sint mai cuminti decit jucariile imprastiate prin clasa.

Roxana Cristian este din Negresti, judetul Vaslui si ocupa postul de educatoare din primul an de facultate. Anul acesta si-a dat definitivatul ca sa poata reveni in invatamint chiar daca la un moment dat se va retrage. Fiind in anul al III-lea la Economie, isi dedica noptile lucrarii de licenta, prima jumatate de zi facultatii si a doua jumatate gradinitei. Anul acesta lucreaza in doua ture, o saptamina dimineata si o saptamina dupa-amiaza. La doar 21 de ani  tine in friu 21 de “pile electrice”, le spune povesti, amagindu-i spre cheia cititului si a scrisului: “Exista citeva voci in invatamint care au pretentia ca  de la gradinita copilul sa stie sa citeasca si sa scrie. In cazul acesta, ce materie se mai face la clasa I?”

Cel mai “spirt” din clasa este Stefanel. In zilele in care el lipseste, doamna poate respira mai usurata. Roxana iubeste frunzele ruginii, de aceea nu se supara daca, in loc de flori, copiii vin cu buchete mari de “toamna” in brate si cu zimbete de primavara. In liceu voia sa-si intocmeasca impreuna cu o colega urmatoarea afacere: sa vinda frunze in fata Universitatii. Frunze de tei, de pin, de nuc, stejar si alte soiuri, evident la pret redus. “Stiu ca ar parea o nebunie dar eu un singur lucru vreau sa vad. Daca se opreste vreun nebun si cumpara. Dupa aia plec acasa”.

“I-am iubit pentru ca erau destepti foc”

Primul an alaturi de copii l-a petrecut la  Gradinita nr. 23 de linga Billa. Acolo a facut performanta cu acei micuti. I-a invatat lucrurile pe care urmau sa le studieze abia in clasele primare. “Erau si ei interesati, eram si eu la inceput si voiam sa fac ceva. Am lucrat frumos cu ei, mi-a placut. I-am iubit pentru ca erau destepti foc”, povesteste Roxana. Acum lucreaza in Podu Ros, insa copiii nu mai sint la fel. Nici parintii nu se intereseaza prea mult, ii aduc doar ca sa aiba unde minca si dormi, deoarece gradinita este cu program prelungit. “Simt ca ma plafonez, nu cred ca voi ramine mult timp sa fac lucrul acesta, dar e bine sa stiu ca pot si ca am un al doilea serviciu.” Momentan studiaza si patru limbi straine, printre care si chineza. De placere. S-a numarat printre cei 300 de inscrisi acum doi ani, iar in prezent e printre cei patru care au mai ramas. “Ii explicam profesorului meu ca micii nu se maninca cu mamaliga, dar el nu intelege bine nici romana si nici engleza. Era ceva de genu: “We don’t eat mici with mamaliga, never””.

Paula SCINTEIANU