În Parcul Lecturii, perechea se găsește în trei minute

La intrarea în muzeul „Vasile Pogor” este o atmosferă de sîm­bă­tă seară. Cu muzică de club, re­mi­xuri și ritmuri care îți vibrează în podul palmei, puse de doi puști, numiți DJ Mălin și DJ Dragoș. Me­lodii care contrastează cu atmos­fe­ra calmă și intimă din interior, asemănătoare unei ședințe juni­mis­te. După ce treci pe lîngă cîteva vitrine cu manuscrise, pagini vechi, mănuși elegante care s-ar mula perfect pe degetele subțiri ale unei doamne, ajungi și la un concert de jazz. O orgă și un mi­cro­fon face ca micuții cîntăreți să fie emoționați și să-și frămînte pal­mele nerăbdători înainte a face cîți­va pași pentru a ajunge pe scena improvizată la primul etaj.

Deși în fața muzeului se a­nun­ță un bal mascat unde se poate participa și cu măștile cumpărate pentru cîțiva lei de la intrare, singurul participant pare să fie același căpitan Jack Sparrow care dansa cu fetele și la balul mascat al francofonilor. De data aceasta, pe lîngă aspectul împopoțonat, ghir­landele și mărgelele care-l încon­joa­ră, poartă și o mască zîmbă­rea­ță, cu un nas mare. Și acum trage de fiecare fată pe care o prinde în trecere și ori o ia la dans ori face o poză cu ea. „Hai, numai o poză așa, să fie una de șoc”, îmi spune în timp ce insistă să facem o poză, fiecare cu cîte un zîmbet fals pe față. Fetele se fofilează spunînd  ori că nu dansează de fel, ori că sînt grăbite să treacă dintr-o parte în alta a muzeului. Cîteva îi ce­dea­ză și acceptă să danseze măcar pe jumătate de melodie. Și pentru că nu i se lipește nicio pereche de pal­mă, acesta încearcă să convingă și pe unul dintre viitorii participanți la speedating să își legene picioa­re­le împreună cu el. „Da io nu știu să dansez”, spune încercînd să se scuze un băiat cu păr crețuliu și des, legat la spate. Însă rucsacul îi saltă în spate și picioarele i se ri­di­că sprințare de pe asfalt. Timid, în­cep să apară și cîteva fete care își as­cund fața și ochii după o mască care le acoperă jumătate din față. Însă ma­joritatea „mascaților” sînt tot co­pii îndemnați de părinți să dan­­se­ze, să se zbenguie sau să țipe pen­tru a fi remarcați.

Dragoste în grabă

Pe opt scaune încearcă cîțiva tineri să se cunoască pe rînd, timp de trei minute. Înainte de înce­pe­rea oficială, fiecare stă de vorbă la te­le­fon sau stă întors cu spatele la celalălt, dorința de a-l cunoaște pe eventualul partener nefiind atît de mare. În timp ce Alexandra le cîn­tă melodii de dragoste în limba grea­că, franceză sau engleză aceștia încearcă să afle cît mai multe unul despre celălalt. Pentru că de fie­ca­re dată clopoțelul sună prea re­pe­de și le întrerupe discuțiile de cu­noaș­tere, aceștia continuă să so­cia­lizeze și în timpul celorlalte pro­be. Alegîndu-și în fugă partenerul dintre cei cunoscuți în cele 12 minute, aceștia trebuie să danseze ținînd un balon între ei sau să recite patru versuri dintr-o poezie. Pentru că nu toți sînt inspirați să compună pe loc sau nu își amin­tesc niciuna dintre poeziile învă­ța­te, cîțiva dintre participanți sustrag cîte o carte din biblioteca din fața muzeului pentru a-i ajuta să re­cite.

La pauza dintre probe, unul din­tre participanți, îmbrăcat elegant în costum și cămașă albă sună un prieten. „Frate, n-o să-ți vină să crezi unde sînt”, spune acesta celui care îl ascultă la capătul celălalt al firului. „Da frate, la un speedating, îmi găsesc perechea în seara asta.”