Haos și bucurie pe drumul sfinților
1001 de chipuri 19 octombrie 2012 Niciun comentariu la Haos și bucurie pe drumul sfinților 0Cînd alaiul de preoți cu torțe în mîini a pornit spre raclele Sfintei Parascheva și a Cuviosului Teofil, clopotele au început să strige din rărunchi. Chemau oamenii de pretutindeni să-i însoțească pe cei doi cuvioși împrejurul catedralei, iar ei, înfrigurați, se înghesuiau cu lumînări aprinse. Pe margine, gîngurind fără oprire o rugăciune cunoscută pe dinafară, părintele Teofil stătea și privea blînd acea hoardă care se îndrepta fără noimă în toate direcțiile, deși nici el nu știa de unde o să-i vină sfîntul. „Dinspre Biserica Sfîntul Mina”, ne-a anunțat un jandarm, și-am pornit grăbiți spre Podul Roș pentru a-i întîmpina cum se cuvine pe cei doi cuvioși.
„De vină pentru harababura aceasta sîntem noi toți, pentru că tragem care încotro, însă mai ales mai marii bisericii noastre pentru că nu au anunțat complet și precis programul sfintei sărbători, iar acum uitați-vă împrejur. Coate și înjurături, nu psalmi sau acatiste”, a rostit părintele aproape întristat, căutînd cu ochii să cuprindă neliniștea din jur și s-o stîrpească într-o clipă. Preotul mărunt a venit la Iași din Arad, cu o sacoșă la braț, iar de miercuri, de cînd a ajuns în Moldova, a stat într-o strană în mitropolie. Căci de dormit la părintele Teofil nu se poate vorbi. „Doar știi ce spune cartea: Veghează că nu știi cum va găsi Domnul candela inimii tale”.
Teofil cel nebun după Hristos
Aproape de Mănăstirea Trei Ierarhi, în fața noastră se oprește un bărbat beat și cere binecuvîntare. Senin, părintele îi face semnul crucii pe cap, îi urează cele bune și-și vede de drum. Am înțeles atunci că preotul Teofil trăia o bucurie care nu putea fi deranjată de damful de alcool, rămas în urmă cerșetorului și nici de giumbușlucurile pe care vînzătorii ambulanți ni le înșirau pe sub ochi. În schimb, tot drumul părintele amintește de scrierile sfinte din care s-a ales cu foloase. „Ce se întîmplă aici a fost prevăzut de părinți pioși. Ei au știut că se va ajunge la astfel de vremuri în care sfinții vor fi posomorîți și amărîți din cauza chermezei și a haosului din jur…”. Preotul a mai dat să spună ceva despre spectacolul care ne înconjura dar, huruiala de pe strada care coboară de la Palatul Culturii, îi acoperă glasul. Însă omulețul firav și plăcut nu se lasă doborît și reia cu dîrzenie, de data aceasta mai răstit, ca să se înțeleagă. „Știi de ce au adus moaștele Cuviosului Teofil? Nu pentru izbăvirea sărmanilor pe care-i vedeți la coadă, ci pentru bani. Da. Da, ați auzit bine. Biserica face asta pentru bani!”, îmi mărturisește părintele afectat ca de un păcat strigător la cer, pe care ar vrea să-l dea uitării, însă în zadar.
Cînd ajungem în fața soborului de preoți care poartă pe umeri cele două racle sfinte, părintele Teofil își aprinde lumînarea și-l așteaptă cu chip senin pe patronul său, să i se închine a cincea oară, căci l-a vizitat deja de patru ori în Ucraina, acasă la el. Pe margini oamenii se salută cu un soi de fericire care numai de sărbători li se poate zări pe chip. Părintele Teofil se bucură cînd vede oameni mulțumiți, deși tot el crede că „nimeni nu mai este interesat să-ți mîntuiești sufletul. Astfel că singur trebuie să cauți drumul cel drept, iar aceasta e provocarea cea mai mare a tinerilor de astăzi. Să găsești pe cineva cu care să mergi direct spre mîntuire.”
Iulia CIUHU









Adaugă un comentariu