Halat de medic încins cu centură neagră

Se uită din cînd în cînd la ceas, este atentă la toți cei care in­­­tră pe ușă sau respinge apelurile cu o alunecare rapidă a de­ge­tului peste ecranul lucios al telefonului. Studenta Afsoon Jeyhooni este mereu grăbită, mereu ocupată, dar îmi spune zîmbind că nici nu ar putea fi altfel. S-a născut în Iran, dar nu a apucat să vadă prea multe răsărituri persane. Părinții săi au a­les să se mu­te în Germania, care i-a devenit și ei casă a­dop­ti­vă.

De șase ani însă și-a mai găsit o locuință, Universitatea de Me­dicină și Farmacie din Iași. O locuință pe care a purtat-o a­­proa­pe zilnic prin amfiteatre, la bibliotecă sau prin saloa­ne­le spi­talelor. E fericită însă că are unde să practice meseria de me­dic și că a simțit fiorul unui examen medical încă din pri­mii ani cînd atingi un pacient. În Germania înveți totul din cărți, ai parte mai mult de o pregătire teoretică și atît”, îmi explică fata micuță, iar ochii încep să îi scînteieze viu.

Încă din anul al II-lea de studii este și șeful anului său, iar bătăile de cap nu par să înceteze niciodată. Are timp de ie­șiri cu prietenii foarte rar și de aceea a ajuns să prețuiască pî­nă și banala cafea de dimineață înainte de începerea cursu­ri­lor. „Este foarte greu să găsești timp și de altceva. Cînd nu sînt în sala de curs sau în spital atunci mă găsești aici, la secretariat, unde fiecare vine cu cîte o problemă diferită”. Își strîn­ge umerii și pare că se face și mai mică, ca un copil care în­cear­că să se ascundă de ceva. Redevine însă rapid dezinvoltă și îmi povestește cum o pacientă a confundat-o cu un medic și i-a cerut să îi explice o ecografie.

Ritmul alert al vieții sale se domolește însă atunci cînd a­jun­ge înapoi acasă, în Germania, unde are în sfîrșit timp și pentru pasiuni, excursii sau prieteni, lucruri la care aproape a trebu­it să renunțe de cînd este în România. Odată cu începerea cursurilor de la Universitatea de Medicină a trebuit chiar să se des­partă de kimono și de Qwan Ki Do, sport la care are centura neagră. A strîns chiar și trei premii I la diferite com­pe­ti­ții de arte marțiale, dar nu regretă decizia făcută acum șase ani.

După termninarea studiilor însă nu își dorește să se în­toar­că acasă pentru a profesa chirurgia generală, ramură pe care a ales să se specializeze. Visează la un loc de muncă în unul dintre spitalele din Marea Britanie, unde poate găsi a­pa­ratură modernă și oameni de la care poate învăța și mai mult. Deo­camdată însă mai are încă de completat la secretariat cî­te­va cereri pentru colegii săi de an.