Farmacia pe rotile

„Să ne înțelegem, eu n-am nimic cu ai mei. E și normal să mă vadă terminînd o facultate care să mă ajute, doar că eu nu vreau să fac același lucru pe care l-au făcut ei o viață”, oftează Ionuț și își afundă mîinile în buzunar, căutînd portofelul.

Zăpada din martie l-a prins pe nepregătite. Își împinge adidașii uzi sub caloriferul improvizat din micuțul local. Nu „servește” băuturi alcoolice și evită cît se poate de mult locurile în care se fumează, deși era un obicei de care se agățase și el „pînă m-au prins. De fiecare dată cînd ajung acasă, de atunci cu hainele mirosind a țigară, mă caută în toate buzunarele”.

De Farmacie s-a apucat acum doi ani, mai mult de gura alor săi. „Mi-aș fi deschis un service auto, îmi place foarte mult să desfac motoare. Am prins acum un an la un prieten un BMW, lovit tare, din ’96, cu 800 de euro. L-am reparat și am luat de trei ori mai mult pe el, dar dacă aș fi fost în locul lui George eu nu l-aș fi dat nici pe 5000”. Zîmbetul care îi ridicase pomeții într-o grimasă tristă îi dispare brusc.

Nota care te bîntuie

A intrat ultimul pe liste la taxă, trecînd examenele „cu cel mai mare noroc din lume”. Cinci-ul de la admitere îl bîntuie și acum: „mai mult îmi era teamă să nu o dezamăgesc pe mama. Amîndoi sînt farmaciști în Iași de cînd țin minte și mama deja se pregătește să îmi deschidă o farmacie cînd termin. Dacă termin.”

Se apleacă din nou către mine, ținînd în mînă o poză din care zîmbesc doi tineri în robe violet cu diplome în mînă. „De la începutul liceului le spun că nu vreau nici o farmacie, am și dat la filologie în liceu, dar tot nu m-au ascultat. Mirela, prietena mea, a plecat la București după liceu. Aș fi mers și eu după ea, dar nu…”. Vorbele i se transformă într-un murmur cînd se deschide ușa de la intrare, făcînd loc unui cuplu de tineri albiți de ninsoare.

Se ridică de pe scaun și își proptește mîinile pe pervaz. Îmi zîmbește cu jumătate de gură și-mi spune, începînd să rîdă încet: „În fiecare zi îmi vine să plec în Franța, să văd Parisul. Să muncesc si să mă întorc cu banii pentru atelierul meu auto. Oricum dacă fac asta nu vor mai vrea să audă de mine. Poate-așa o fi mai bine”.

Cătălin HOPULELE