Fără hartă prin medicină

1001 de chipuri Niciun comentariu la Fără hartă prin medicină 306
Fără hartă prin medicină

Aspectul lui Julien Martinet cre­ează impresia de occidentalism și de o cultură cu totul diferită. Îm­bră­cămintea simplă și practică con­trastează cu trăsăturile chipului său, care la un studiu atent ac­cen­tu­ează modestia și umorul în­nă­scut.

Părul scurt, șaten, barba și sta­tu­ra de om înalt, ceva mai bine fă­cut arată menirea pe care și-a propus-o în viață, de a vindeca oame­nii. Cu toate că începutul și l-a gîn­gurit în Poitiers, Franța speră ca pre­zentul să îl prindă de data aceasta într-o primăvară ieșeană fără de sfîr­șit.

Înainte de a începe să spună ce l-a determinat să ajungă în Iași, se ui­tă fix, iar în ochi i se amestecă sen­timente contradictorii. ,,Medicina îți ia propria viață, îți extrage pro­pria energie pentru a o da altor oameni”, spune parcă înlemnit în miș­cări. Accidentul care i-a imobi­li­zat tatăl atunci cînd Julien era la vîrsta de trei ani l-a făcut să se îndrepte spre domeniul medicinei, cu dorința de a-l trata. De două ori a repetat în Franța primul an de fa­cultate, la sfîrșitul căruia se dă un e­xamen prin care studenții sunt re­partizați în funcție de medie la do­meniile pentru care optează. I­ni­ți­al, a dorit să devină fizioterapeut, apoi medic, dar niciun plan nu a pu­tut fi dus la bun sfîrșit.

Cu pași repezi, spre medicina din România

România a apărut ca ultima bar­că de salvare. A venit la Iași cu ma­șina împreună cu un amic, Christopher Inglish (student în prezent la medicină). După cîteva ore de condus și-au dat seama că nu aveau nici GPS, nici hartă, ci doar o listă cu orașele principale prin care trebuiau să treacă pentru a a­jun­ge la destinație. Au descoperit că drumul spre România este u­nul drept, pe lîngă care nu există clă­diri, doar un cîmp verde. ,,Este și un miros special al locului, nu știu cum să îl explic. Intens poate. Cel mai pregnant este dimineața.”

În trecere amintește că este și unul dintre cei mai buni studenți la limba română din cadrul U­ni­ver­sității de Medicină și Farmacie „Gr. T Popa” din Iași. Se simte în­da­torat să învețe cît mai multe despre limba și cultura română ca o do­vadă de respect. Prin acest lu­cru încearcă să se asigure că își va plăti datoria pe care o are față de Iași, pentru că i-a oferit la 27 de ani o șansă la un alt viitor, practic re­clădit de la zero prin interme­diul voinței sale de fier. În liceu a re­petat de două ori ultimele două cla­se, iar bacalaureatul i s-a părut o catastrofă. A urmat un curs în do­me­niul informaticii, dar nu a pu­tut să își găsească de muncă. De trei ani nu se mai simte obligat să mear­­gă acasă, pentru că vede Ia­șul ca pe un oraș al făgăduinței, în care totul poate înflori peste noa­pte. Facultatea îi oferă totul, iar el are de gînd să își ofere toată energia și străduință de a-și construi cariera pe pămînt românesc. Bianca VIERU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top