Două roți și-un rucsac

Timid, dar încrezător, Andrei Zelincă a început să livreze mîncare pentru Foodpanda. L-am întîlnit în timpul programului de lucru – un băiat puțin firav, cu bun simț, care abia ieșise dintr-un fast food. Își pregătea „mașina pe două roți”, cum o numește el, și urma să livreze ultima comandă din tura de vineri după-amiază.

Tînărul este student în anul I Iași la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informație a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. Prima lui variantă a fost Facultatea de Informatică însă nu s-a pregătit destul de bine, spune el, și nu a fost admis. „Nu am fost dezamăgit că nu am intrat la Informatică, sînt mulțumit de locul în care sînt acum, pentru că atunci cînd eram mic eram pasionat de mașini – le desfăceam să văd ce au în interior, să pot observa partea electronică și circuitele. Diferența e că, dacă pe atunci, le stricam; acum le proiectez”, spune băiatul.

„Nu știam cu ce se mănîncă meseria asta”, zice Andrei amuzat. Un prieten de-al lui s-a angajat cu cîteva luni înaintea sa și, din ce-i povestea, părea destul de interesant. Atunci s-a gîndit că nu are nimic de pierdut dacă încearcă și el. „Am decis să lucrez pentru că aveam prea mult timp liber și nu făceam nimic productiv. Lucrez part-time, cel mai mult în weekend, iar în restul săptămînii doar cînd am programul lejer la facultate.” Andrei crede că job-ul lui e cel mai bine plătit job din oraș și cel mai probabil din țară, în care nu trebuie să ai experiență și nici calificare. A ales bicicleta pentru că face foarte multă mișcare, se strecoară mult mai bine printre mașini și ajunge și mai repede la destinație indiferent de traficul din oraș.

Aflat des în trafic, Andrei este ca orice șofer – doar că e pe bicicletă, iar asta nu înseamnă că nu are și el semne de circulație pe care trebuie să le respecte. Acum cîteva zile a avut un incident, deși știa că pe trecerea de pietoni bicicliștii trebuie să meargă pe lîngă bicicletă, dar trebuia să ajungă cît mai repede la destinție. Atunci a uitat pentru un moment de această regulă. Asta pînă cînd un domn a observat și a vrut să-i dea o lecție accelerînd. Acela a fost singurul moment în care era să fie implicat într-un accident. „Oamenii s-au obișnuit cu noi, sîntem destul de mulți. Uneori, unii oameni se uită ciudat la mine pentru că port o mască pentru aerul rece, pentru vînt, ochelari de soare și arăt ca un terorist”, spune Andrei cu un zîmbet larg.

de Andreea TIMOFTICIUC