Din Rusia, cu balsam

„Nebunilor, fără pașaport sînteți morți!”, îi striga controlorul de bilete, la telefon Mariei. Fata coborîse după un pachet de țigări, fără nici un document la ea, pentru că pînă la Moscova mai era drum, iar la întoarcere, în­tru­cît toate trenurile semănau, s-a suit în al­tul.

Atunci Adrian, coleg de pro­iect, a anunțat personalul, alarmat de si­tuație, iar după puțin timp s-au re­în­tîl­nit într-o stație comună celor două tre­nuri. Cei doi plecaseră în ajun de Crăciun spre Rusia să lucreze împreu­nă cu alți patru membri din diferite state europene și să organizeze pentru ti­nerii moscoviți traininguri de în­vă­ța­re a limbii engleze, dezbătînd o a­nu­mi­tă temă.

Băiatul primise mai înainte și din Ufa o ofertă de predare la un liceu, în­să cum orașul se află spre centrul țării, „iar de la Moscova pînă acolo, fă­ceam iar distanța parcursă de la București”, a renunțat și a mai așteptat un timp, pî­­nă cînd s-a ivit această ocazie. „Cum am ajuns mai tîrziu, a trebuit pe tren să ne pregătim prima activitate, iar de în­dată ce ne-am instalat am mers îm­pre­ună cu ceilalți patru voluntari in­ter­naționali la un orfelinat pentru co­pii să le prezentăm o parte din tra­di­ți­i­le noastre”, spune Adrian, bucuros de altfel că atunci a văzut-o prima da­tă pe Snegurochka, nepoata lui Moș Crăciun care-l ajuta pe bătrîn să îm­par­tă cadouri micuților. Apoi, în cele do­uă săptămîni de vacanță care au ur­mat au vizitat împreju­ri­mile. În Mos­co­va, la Kremlin „l-am văzut pe Le­nin, așa îmbălsămat cum îl păstrează.” Însă pentru Adrian im­pre­si­o­nant a fost să vadă metroul mosco­vit, des­chis încă din 1935. Stațiile a­ces­tuia sînt foarte diferite, dacă „u­ne­le sînt vechi, cu arhitectura superbă, con­servată încă de atunci, imediat du­pă urmează stații ultra-moderne, cu to­tul metalizat, parcă ești în Star Trek”.

La Universitatea de Stat, pentru cursurile ținute de cei șase studenți ve­­neau zilnic cîte 90 de tineri, interesați de fiecare prelegere. Adrian a vă­zut că „stereotipiile de ge­­nul că beau multă votcă și că la ei este foarte frig sînt total eronate. Mă uitam la vreme și vedeam că la noi în țară era mai frig decît la ei uneori cu 2-3 grade. În schimb după ce am a­juns acasă se domolise gerul, dar a­colo încă persista”. Pe strada din Mos­cova pe care locuise, la un supermarket, împreună cu Maria se întrebau cî­te lămîi să cumpere, iar o voce de du­pă raion le-a spus „«luați cîte do­riți» și de atunci veneam la magazi­nul ălă numai de dragul de a auzi limba română”.

Iulia CIUHU