Decembrie și nici un pupic

–Moșule unde îți sînt renii?

–Parcați în pădure la Bucium.

Cătălin Cucu a fost odată un lu­­p. Al­tădată șeful elefanților, iar de cu­rî­nd „Gu­­noierul”. Înainte de un Cră­ciun a ur­cat pe scenă îmbrăcat ca un brad, iar de vreo patru ani joacă în costumul mo­șu­lui din La­ponia ca să-l aducă și la gră­di­ni­țe­le din Iași cu bucurii. De fapt, chiar cel de-al doilea rol pe care l-a primit la tea­tru a fost Moș Crăciun, deși atunci nu cre­dea că o să îi iasă. „Băi fraților, eu am 70 de kilograme și 1,85 m. Arăt ca o pa­ran­teză pe scenă. Și colegii au zis că nu, tu te faci moș. Și m-am făcut. Purtam hăi­noa­iele alea mari, burtă, barbă și toate a­lea”. Iar acum pentru rolul din gră­di­ni­țe și-a cumpărat plete, mănuși albe și cos­tum pentru că piticii sînt foarte șu­gu­beți și „dacă văd că ai melană, nu prea te bagă în seamă. Așa că m-am dus și mi-am luat o perucă blondă, mi-am fă­cut barbă și mustăți, iar cînd îi iau în brațe se uită la mine și zic «ăsta chiar e moșu, că are păr»”.

Cătălin face pe moșul din distra­c­ție. Alți colegi, doar pentru afaceri. Ei își tri­mit CV-uri la grădinițe din vară și, ca să-i aleagă educatoarele pentru serbarea din decembrie, promit că vin la pachet cu cră­ciunițe, reni sau zmei numai ca să o­noreze cît mai multe cereri. Însă mo­șul de la Teatrul Luceafărul este bucuros că poate să stea cu picii pentru că sînt im­previzibili și curioși. Iar asta îi permi­te lui Cătălin să fie spontan și să nu în­ve­țe pe de rost replici, ca atunci cînd e pe scenă. De exemplu, sîmbăta trecută, un pi­ticot „m-a întrebat ce salariu am, iar eu i-am zis că Moș Crăciun nu are salariu. La care el: «da’ce ești pe moca»?”. Al­tă­dată, după ce piticii văzuseră la televi­zor că moșul se îmbracă în albastru, fa­ce karate și își ia jucăriile de la Me­tro, l-au întrebat aproape supărați de ce e îmbrăcat în roșu și de ce nu mai fa­ce ju­cării în uzina din Laponia, ci le ia ga­ta făcute de la supermarket. Iar moșul a trebuit să găsească explicații.

Patru perechi de mănuși

Înainte să-l interpreteze pe Moș Cră­ciun, actorul păstrează un ritual. Nu bea și nici nu fumează, iar cînd intră în sa­lă, poartă mănuși pentru că sînt pă­rin­ți care se gîndesc că „vai, de mine, nu cumva copilul să ia ceva”. Și din a­ce­lași motiv, pentru ca să fie liniștiți pă­rinții, moșul nici nu pupă copiii, chi­ar dacă ei se întind ca să-i atingă obrazul cu buzele lor moi. Pentru liniștea lui în­să, a învățat din pățaniilor altora, că atunci cînd iei țîncul în brațe, nu trebuie să-i lași mîinile libere, ci să i le ții cu ale ta­le, pentru că altfel „nu știi ce îl apucă deo­dată și smulge barba, peruca sau mus­tățile” bătrînului bun, deconspirîndu-l în mijlocul serbării.

Apoi, în seara de Ajun, Cătălin mer­ge și bate la ușile familiilor care îl chea­mă din timp ca să aducă daruri copii­lor. Odată a mers la un băiat atît de pregătit pen­tru întîlnirea cu bătrînelul blînd în­cît „mi-a spus vreo 20 de poezii și eu tot îi mai dădeam cîte un cadou. La un mo­ment dat, mai aveam vreo patru cinci da­ruri și eram înnebunit așa că i le-am dat pe toate, iar el mi-a zis. «Da’ eu mai știu cîteva poezii, tu însă nu mai ai ca­do­uri»”. Dar nu toți picii sînt așa de a­mu­zanți. Există și cazuri în care fiind „co­piii de bani gata sînt aroganți, moftu­roși, iar dacă nu îi stăpînești, bat din pi­cior și-ți zic «da’ dă-mi cadourile! Da’ tre să îmi spui o poezie. Nu spun ni­mic, dă-mi cadourile!»”. Și de pe margine pă­rinții zîmbesc „iar eu parcă sînt în D-l. Goe”.

Însă acum cîțiva ani, unui Moș Cră­­ciun, coleg cu Cătălin, „i s-a în­tîm­plat un moment deosebit”. Un copil i-a în­tin­s timid la plecare într-un plic e­co­no­mi­ile sale și i-a zis: „Uite, ăștia sînt ca să cumperi jucării și pentru co­pi­ii să­ra­ci”.