„Deadura” către poveștile cu zîne

Alina are părul castaniu, cu un breton a­șe­zat cuminte pe-o parte și doi ochi verzi ca iar­ba de primăvară. Cînd îți vorbește termină întotdeauna fraza cu un zîmbet, iar colțurile gu­rii i se ridică simetric către urechi, făcîndu-i fa­ța să fure ceva din inocența zînelor bune pe ca­re le vedeai în cărțile de povești din copilărie. Es­te studentă în anul al III-lea, la Facultatea de Psihologie și de trei ani, încă dinainte de a ter­mina clasa a XII-a, lucrează la spațiul de joa­că „Deadura – Tumbe, Joacă, Veselie”.

„Inițial am vrut să lucrez acolo în perioada verii, dar apoi, după ce-am intrat la facultate, am tot spus că renunț, dar lunile s-au scurs și s-au transformat în ani”, spune Alina chi­co­tind, în timp ce învîrte cana cu ceai pus la infu­zat. A știut că vrea să lucreze cu copiii încă din li­ceu, dar pentru că nu era sigură că s-ar descurca pro­vocării a decis să facă voluntariat o pe­ri­oa­dă într-un centru pentru copii cu dizabilități. Pen­tru că i-a plăcut să fie înconjurată de co­pii, Alina a ales să dea la Psihologie și și-a pro­mis că orice ar fi, după ce-o să-și ia licența și mai a­poi masterul, o să lucreze cu copiii, nu cu „oa­menii mari”.

Alina Lazăr a fost printre primii angajați de la Dea­dura și în prima săptămînă a avut impresia că n-are să poată niciodată să facă față unui grup de 20 de copiii care se joacă, țipă și a­lear­gă dintr-o parte în alta. După o vreme însă Dea­dura i-a devenit familie, astfel că acum dacă o rogi să-ți spună ce face la muncă îți răspunde rî­zînd că acolo „ne jucăm cu copiii de di­mi­nea­ță pînă seara”. La Deadura, Alina și-a făcut o a doua familie, astfel că a convins-o și pe sora ei mai mică să i se alăture.

Iarna, zilele de muncă la spațiul de joacă sînt mai monotone, pentru că nu vin prea mul­ți copii, însă în zilele de vară, cînd se deschi­de grădina, grupurile se măresc și oamenii de la Dea­dura nu mai au chip să stea locului cît e zi­ua de lungă. Anul trecut, în una dintre zilele de vară, cînd Alina fusese însărcinată cu a­pro­vi­zionarea pentru grădinița de vară a spațiului și se afla înăuntrul clădirii, activitățile din gră­di­nă au luat o turnură amuzantă. Unul dintre bă­iețeii veniți la joacă a fugit din calea unei fete ca­re îl certa și s-a ascuns în casă, încuind toa­te ușile. Din spatele geamurilor, băiețelul se a­mu­za pe seama celor de afară care încercau din răs­puteri să intre după el. Pentru Alina, munca la Deadura a ajutat-o să-nțeleagă cum trebuie să se poarte cu cei mi­ci și, mai ales, cum trebuie să se comporte ca să-i mulțumească pe cei mari, care se dovedesc a fi uneori mult mai pre­ten­ți­o­și. „Dar eu nu sînt fă­cută pentru varianta u­șoa­ră”, îmi spune A­li­na, ca să mă facă să în­țe­leg că nimic nu-i prea greu dacă asta-i ceea ce vrei și îți dai interesul ca să-ți iasă. N-ai cum să n-o placi pe Alina. E unul din­tre oamenii care o să se agațe de lucrurile pe care le iubește și-o să le facă cu atîta pasiune încît ai să rămîi cu impresia că în sufletul ei se ascunde clar un praf zîne.