Cucerită de inima Africii

„Am fost și în Turcia, si în Bra­zilia, în Rusia, am fost în diverse lo­curi, dar Africa s-a dovedit a fi o pro­vocare foarte mare pentru mi­ne, atît din privința job-ului, cît și a șocurilor culturale”. Alexandra sau Lexi, cum îi spun prietenii, a ple­cat în 2009 pentru șase luni în ca­pitala Ghanei într-un stagiu de practică la o firmă de publicitate.

Dar peripețiile s-au ținut de ea ca scaiul de fustă, încă din aeroport. Pentru că îi place să călă­to­reas­că cu viteza unei săgeți, cele două ore de așteptare în aeroport i-au părut o e­ter­nitate. Recunoaște că lumea „de a­colo e foarte relaxată, iar lu­cru­ri­le se mișcă foarte încet”, fapt care a determinat-o să ajungă la a cere de lucru îndrumătorilor de departament. „Mergeam la ser­­viciu cu tro-tro-ul, transportul pu­blic al ghanezilor, și găseai la ei de la ouă fierte pînă la prosoape de bum­bac. Deschideam geamul și le și pri­meam”, îmi spune zîmbind.

Îi placea tare mult cum se po­tri­vea ro­zul de pe cămășile băr­ba­ților cu pie­lea lor încinsă de soare. Ba chiar și-a făcut și 15 fuste după mo­delul lor colorat și și-a cum­pă­rat „o sa­co­șă de bijuterii”.

Își amintește că într-o seară a vă­zut un bărbat gol pe stradă. „Ve­neam cu prietenul meu dintr-un parc și ne îndreptam spre casă. Nu pă­rea a fi nebun, chiar a și vorbit cu noi, însă era foarte ciudat. Ta­xi­me­trisul mi-a explicat că ăsta este un sacaba boy care a mers la vraci.” Se pare că ghanezii au un obicei de a merge la vraci, iar acesta „îi pu­nea să nu se spele un an de zile, să nu îi ude apa, dar pentru ei e ceva normal. Și ce mă uimea este că ei chiar cred în asta.”

I-ar plăcea foarte mult să se în­toarcă înapoi, dar poate că în alte circumstanțe. „Să mănînc o dată pe lună la restaurant” și, dacă se poa­te, să își ia familia cu ea. Pentru că ori­cît de mult îi plac brățările, co­lec­ția ei cea mai valoroasă îi, sînt cei dragi de-acasă.

Iustina AMBRONO