Cu tușul în mînă, pe motor

„Călare pe motoare” este melodi­a care i-a plăcut cel mai mult întotdea­una lui Dragoș. Acum s-a plictisit de ea, dar nu și de viața pe două roți, la care nu ar renunța cu nici un chip. A făcut mai multe accidente decît își poate aminti, iar pe unele i le-au po­ves­tit prietenii, în timp ce el se-amu­za copios de pe patul de spital.

Și asta nu pentru că nu con­ști­en­ti­zea­ză perico­lul, ci fiindcă „vezi tu, oa­me­nii normali sînt plictisitori, ei nu se pot bucura din nimic în adevăratul sens, pentru că nu știu să trăiască la intensi­tate maximă.

După ce-ai văzut moar­tea cu ochii, altfel mănînci o bucată de pîi­ne sau fumezi o țigară”. Adu­nă­rile de mo­toa­re nu le scapă sub nici o formă, iar ca­lendarul lui este organizat în fun­cție de escapadele prin țară, pe mo­to­ci­cl­etă.

De tatuaje s-a apucat „prea de­vre­me, n-aveam decît vreo șapteșpe ani”, iar despre pasiunea pentru acul plin de tuș a simțit pe propria piele „și la propriu și la figurat” cum creează de­pendență.

„Michelangelo electric”

A început simplu, ca un mic hobby și a ajuns să își transforme dor­mitorul în atelier de tatuaj, dotat cu us­tensile dintre cele mai distincte și cu tu­șuri „de culori pe care le produ­ceam foarte greu și care costau foarte scump. Pe mîini are diverse puncte co­lorate în zona încheieturii, „mai în­cerc tu­șu­ri­le și nu e profesionist să ex­perimentezi cu­lori pe client, așa că uneori a trebuit să testez pe mine”. Nu mai face ta­tuaje de aproximativ un an de zile, de­cît prietenilor. Spune că a învățat că arta asta devine foarte personală la un moment dat, „cînd nu mai vrei să în­sem­nezi pe oricine”. Fumul de la ți­ga­ra proaspăt aprinsă abia lasă să se va­dă ochii negri mari, cu privirea si­gu­ră și structura unei fețe suple și bu­ze­le fredonînd „Fallen” a unui anume Burzum, ca­re se aude pe fundal.

În sufragerie nu a avut covor de ani buni de zile, iar parchetul este me­reu uns de uleiuri sau motorină. Chiar dacă stă la etajul trei, iarna își ține mo­torul în casă, iar uneori le aduce la el în „atelier” și pe cele pe care le re­pa­ră, mai ales dacă sînt doar componente de motociclete, „dar cel mai mult am avut trei motoare-n casă, din care unul stătea pe hol, lîngă cuier, iar celelalte două-n sufragerie”. Pe jos e plin de cuie, șurubelnițe și chei de toate dimensiunile care așteaptă re­pa­rații sau retușuri oricît de mici. „Mo­torul meu l-am desfăcut de cel puțin douăzeci de ori în cei doi ani de cînd îl am, e ceva ce vine natural. Cînd nu am nici o altă cerere sau am vreun bă­ nuț, îl desfac și-i mai înlocuiesc o piesă, îi mai pun o întăritură”. Mîine, „dacă e vreme bună”, pleacă la o pri­mă tură cu motorul pe pri­mă­va­ra as­ta. Nu știe unde, asta va stabili îm­pre­ună cu prietenii lui di­mi­neață, cînd or să pornească la drum.

Livia RUSU