Cu pași de furnică pe Copou

Costi a fost pentru trei zi­le furnică. A lucrat ca mascotă pentru US Travel să plă­teas­că o datorie pe ca­re o făcuse la un bar. „Am purtat trei zi­le un costum roșu de furnică chiar la în­ce­putul lui oc­tom­brie, pe căldura aia, prin fața Universității „Cuza”.

Atunci mi-am zis că nu mai beau, dar de un­de? Cine să se țină de cuvînt…”. Este student în anul al III-lea la Fa­cul­ta­tea de Geografie, dar nici prin gînd nu îi trece să se apuce de licență. Îmi spune că are timp pînă se însoară să o dea și pe aia. Lucrează doar cînd are nevoie de mai mulți bani de buzunar decît îi trimit părinții sau cînd are de plătit datorii.

Trei zile cu tășcuța în spinare

La început, în prima zi în care s-a dat drept furnică, i-a fost rușine. Se gîndea că oamenii vor rîde de el iar cel mai mult se temea de ce vor zice fe­te­le. A aflat repede însă că nu rîdea ni­meni de el, că toată lumea voia să facă po­ze și chiar a făcut rost și de cîteva numere de telefon de la „boboace”. „Am făcut mai multe poze decît ai vă­zut tu pe Facebook în alea trei zile în ca­re am purtat costumul. Mă bate gîn­dul să mă angajez iar pentru că am cu­nos­cut o grămadă de lume atunci”. Con­­tinuă să-mi povestească cum tre­bu­ia să țină cu mîna capul din ghips al fur­nicii în care era îmbrăcat și lua pauză doar cînd aceasta îi amorțea. „Aveam o tășcuță pusă pe un băț în sp­a­te. Bățul era adus de mine și era de fapt o coadă de mop și de fiecare dată cînd mă întorceam trebuia să fiu atent să nu lovesc pe cineva cu coada aia. Oricum s-a mai întîmplat să mai dau în oa­meni cu ea din greșeală cînd eram cu mintea aiurea”.

Își amintește că l-a văzut un profesor cînd a intrat în U­ni­ver­sitate să meargă la toaletă și avea doar partea de jos, cea cu picioare mari și colanți negri , iar profeso­rul a crezut că se ține de poante așa că a vrut să-l scoată afară. „Eu îi spuneam că trebuie să merg la baie că fac baltă acolo, el nimic. A trebuit să-i explic că sunt student și că lucrez ca mascotă pentru o firmă, că altfel mă scotea afară și rămînea să mă ascund prin tufișuri”. Acum e liber profesionist cum îi place să spună, dar se gîndește să se angajeze iar și promite să nu se mai creadă in­sec­tă. Vrea să încerce și costume de a­ni­male.

Andrei MIHAI