Cu mouse-ul prin ogradă

„Tocmai mi-am luat un cîine și l-am botezat George și e atît de amuzant că vine și se ține după mine în fermă. Îi dau de mîncare și îl gîdil mereu”, îmi spune Raluca, foarte mîndră de noua ei achiziție. Își ridică privirea cu greu din monitorul calculatorului și, atunci cînd o face, începe să îmi povestească despre ultimele cumpărături pe care le-a făcut, să mă roage să îi hrănesc animalele sau să o ajut la plantat.

Viitoarele C.A.P.-uri

De patru luni, tînăra este proprietară asupra unui teren. Și ca orice „moșier”, totul a început cînd și-a cumpărat calculatorul. „Am început că orice om normal, cu nouă parcele. Iar acum am dezvoltat-o la capacitate maximă”, recunoaște, mîndră, această latifundiară a terenurilor virtuale.

Totul a pornit ca o curiozitate. Mai întîi, a primit numeroase „cadouri” de la alți prieteni de pe Facebook și, după ce le-a deschis, a început să descopere din ce în ce mai mult despre Farmville. Iar acum, a ajuns să se trezească la cinci jumătate dimineața, pentru a-și aduna recolta pusă de cu seară, în condițiile în care înainte ceasul deșteptător suna pe la șapte. „Dacă în viața de zi cu zi sînt dezordonată, aici am toate animalele puse în ordine, în grajdurile lor, iar fiecare parcelă este îngrijită separat”, rîde tînăra.

Mai mult, se pare că a început să-i cunoască pe ceilalți fermieri în funcție de cum au grijă de proprietatea lor virtuală. Unde mai pui că și-a regăsit foștii colegi de facultate – „că după ce am terminat, nu am mai auzit nimic de ei”. De asemenea, printre un pepene și o dudă cultivată, și-a găsit noi prieteni, cu care vorbește despre situația agrară din Farmville.

Pe lîngă ea, Cantacuzino Nababul e minciună. Cu încă trei conturi pe Facebook, Raluca a reușit să-și mai facă trei ferme. „Nimic nu mi se pare prea scump, acum îmi voi cumpăra o vilă, care mă costă un milion de bănuți, iar eu am 1300 000 de bănuți” , continuă să-mi povestească despre ultimele ei investiții. Chiar dacă nu va sta nimeni în noua ei casă, trebuie să o aibă, la fel și cu autobuzul și școala pe care le-a cumpărat. Doar nu are nici un copil la fermă, „dar trebuie să le am că sînt atît de frumoase”.

La cei 23 de ani, nici soțul ei nu mai încearcă să o întrerupă – „atît timp cît îi fac de mîncare și curățenie, e de acord” – de fapt, nimeni nu trebuie să o contrazică sau să rîdă, Doamne ferește, de ferma ei. Nimeni nu știe cum e să te pui în pat cu gîndul că la cinci dimineața trebuie să te trezești și să culegi ultima recoltă de căpșuni pe care ai plantat-o înainte să închizi calculatorul.

George GURESCU