Cînd a îmbătrînit poezia

„Uite, la asta muncesc acum”, și Alex Marinescu îmi pune în bra­­țe un dosar cu hîrtii așezate frumos. Atunci se luminează la față și o­chii încep să îi strălucească. Ține în mînă o hartă, un început de dic­țio­nar, notițe, schițe. E următorul lui ro­man. Pentru că, așa cum spu­ne, lumea în care tră­iește și scrie nu este așa cum îi place lui, a ajuns să își creeze propriul univers.

Tras de spate de cît a stat aplecat deasupra cărților și a tastaturii, de pe care aproape că nu se mai văd însemnele din fabrică, are a­lu­ra u­nui vampir, ten alb, conturat de o barbă neagră ca părul lui lung.

A scris un roman pe care, după ce l-a publicat în 200 de exempla­re, l-a împărțit „prietenilor și cu­noș­tințelor. Nu l-am făcut pentru ba­ni”, îmi spune el serios. În dulapul în care sînt cîteva sute de cărți de toate vîrstele și culorile mai sînt doar trei bucăți din „Coș­ma­rul”. E prima lui „operă”, a mun­cit la ea opt ore pe zi o vară în­trea­gă și a trimis-o la tipar în 2007, du­pă ce l-a sfătuit un profesor de la Litere, facultate la care acum es­te doctorand. Al doilea roman ar vrea să fie publicat în străinătate pen­tru că, zice el înclinînd din cap, „îmi place stilul gotic, fantasy. La noi nu prea este gustat, dar sper ca în viitorul apropiat să e­xis­te mai mulți fani ai genului”.

Versuri de liceu

“Între noi se întinde o lume de cu­vinte”, e unul dintre pri­mele lui versuri și așa s-a aprins pasiunea lui pentru condei. Se întîmpla în liceu, pe vremea cînd era mai ro­man­tic. „Acum am ajuns să scriu doar pentru mine. Cîndva am a­ră­tat mai multor persoane și eram bu­curos cînd mă criticau.” Dar nu are de gînd să se întoarcă la ca­tre­ne, rime și ritm pentru că acum es­te „mai matur” și romanul îi o­­fe­ră mai multă libertate. De altfel, în același stil și-a încheiat și car­tea: „poate te întrebi cum a scris un mort povestea pentru cei vii. Răs­punsul n-ai decît să-l afli singur. Eu nu mai aparțin aceleiași lumi. Nu am de ce să îți dau explicații. Adio!”

Victor ILIE