Charlie, doamna Olga si respectul

1001 de chipuri Niciun comentariu la Charlie, doamna Olga si respectul 0

La secretariatul Facultatatii de Arhitectura nu esti primit cu replici dure daca vii cu o problema in afara orelor de program. De cum intri pe usa greoaie, care la prima vedere pare de lift sau magazie, privirea intrebatoare si intimidanta a secretarei din spatele biroului plin de hirtii, amplificata de ochelarii cu lant, te obliga sa scoti un “buna ziua” raspicat. Mirosul dulceag de parfum din birou poate fi usor deconspirat de orice cunoscator: Charlie Red.

Doamna Olga stie sa asculte. Isi lasa pina si pixul sau covrigelul din mina daca o prinzi in pauza de masa si te asculta cu interes, fie ca esti student al facultatii sau “misionar” la vreo agentie de stiri. Te imprietenesti usor cu doamna Olga. Din citeva vorbe ajungi la conversatii placute despre subiecte precum prototipul studentului de astazi, politica, vremea sau criza economica. “Apoi cu criza asta economica nici renovarea facultatii nu merge prea repede. Daca banii vin cu tiriita. Ne-am saturat cu totii de zgomot, dar ce sa facem”, marturiseste secretara, jucindu-se cu pandativul de la lantul de aur. In intervalul 12.00 – 14.00, usa nu sta inchisa mai mult de un minut. Cunoscatorii intra repede, nu ca altii care stau si asteapta rusinati ca mai intii sa iasa sau sa intre cineva pentru a vedea cum functioneaza “misterioasa” usa. Secretara rezolva calm toate cerintele.

Te cunoaste de la usa

Pentru multi studenti, secretara lor e “super de treaba”. “Fiecare vine cu cite o problema. Trebuie sa fii calm si atent la fiecare. Asa ne respectam reciproc. Ce-ar fi sa incepem sa ne certam sau cum am mai auzit, sa-i expediez repede? Nu, nu, mie imi place sa-mi fac meseria bine”, sustine doamna Olga in timp ce semneaza si stampileaza o adeverinta. De doi ani lucreaza ca secretara la aceasta facultate. Ofteaza: “E greu si trebuie sa fii extrem de rabdator si iute. Ajungi sa cunosti omul numai dupa prima privire, cind intra pe usa”.

La finalul intilnirii, te saluta si te petrece cu privirea si-un zimbet oficial pina iesi pe usa. Odata ajuns din nou pe holul alb si introtocheat al facultatii respiri usurat si zimbitor. “Ai fost rezolvat” usor si cu respect.

Geanina SOPRON

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top