Cele două zile din an

„Cum să fie înainte? Cam tot așa, doar că mai greu”, spune femeia în geacă de fîș neagră, ridicîndu-și basmaua de pe frunte și înfășurînd cinci lalele cu o folie transparentă de plastic. O găsești la intersecția din Podu Roș, lîngă florăriile cu aranjamente scumpe și atent dichisite, în spatele unui stand împînzit de zambile. Pare o bătrînică singură și neputincioasă care te-ar îmbia să cumperi o floare pentru a strînge cîțiva lei în plus, însă, de fapt, este o femeie care face acest lucru din plăcerea de a-i vedea mulțumiți pe cumpărători în zilele de la începutul lunii martie.

Viorica locuiește în Voinești, județul Iași, are 48 de ani și este mamă a opt copii „toți căsătoriți, mulțumim lui Dumnezeu”, adaugă ea cu un surîs care i-a descrețit frutea descoperită puțin mai devreme de broboadă. Este al doilea an de cînd vine pe 1 și 8 martie să vîndă trecătorilor, împreună cu soțul ei, lalele și zambile. Cei doi au o tarabă din lemn, neacoperită, în jurul căreia sunt așezate cîteva găleți cu lalele albe, galbene și roșii, deasupra căreia stau buchete de zambile puternic parfumate. A muncit de tînără, îngrijindu-se mai mult de copiii săi iar vînzarea florilor nu este pentru ea o sursă de bani semnificativă, ci o ocupație de cîteva zile pe an ce o face din plăcere.

De cînd vinde florile pe care le aduce din București, Viorica a reușit să obțină autorizație însă din lipsa unui spațiu unde să-și vîndă marfa, a rămas la taraba de la colțul străzii. Nu puține au fost momentele în care a fugit de poliție însă „acum nu mai zic nici ei nimic” adaugă ea în timp ce mai pune cîte o cană de apă în fiecare găletușă. Vine cu autobuzul în fiecare dimineață și se așază în același loc de fiecare dată. Aleea nu poate să i-o mai ia nimeni acum. Ochii de un albastru intens i se umezesc atunci cînd vorbește de copii. „Am și acasă cîțiva, restul sînt în Anglia… ei mă mai ajută cu bani”, spune femeia în timp ce împăturește folia de plastic, singurul ambalaj pentru împachetarea buchetelor.

„Să vinzi flori e frumos, dar să faci acest lucru pe stradă, e greu. Azi a plouat, a fost vînt, noi am stat aici.” spune florăreasa în timp ce o doamnă grăbită ia un buchețel în mînă și o întreabă cît costă. Atît prima zi de primăvară, cît și ziua femeii o găsește pe Viorica la taraba cu zambile și lalele pentru că, după cum spune ea „De cînd sunt florile pe fața pămîntului, cel mai căutate sunt de 1 și 8 martie” Cum aceasta este cunoscută drept luna femeii în fiecare an, Viorica nu se gîndește să petreacă cele două zile decît cu ce o face fericită: soțul și florile de pe taraba de lemn.

Text scris de Diana URSU