Bani din gaură de covrig

„În viață trebuie să ai curaj”, îmi spune Florin cu ochii pironiți în e­cra­nul telefonlui. Nu îi place să po­ves­teas­că despre trecut iar cînd vine vorba de viitor recunoaște că e „des­tul de in­cert”. A fost bugetar timp de 20 de ani și se învățase să aștepte fluturașul de la finalul fiecărei luni. „La înce­put, m-am gîndit așa, într-o doa­ră. Lucrurile începuseră să se înră­u­tă­țeas­că la serviciu. Posturi desfiin­ța­­te, disponibilizări și cîteva salarii com­­pensatorii, toate astea m-au făcut să mă gîndesc că s-ar putea să iasă ceva bun pînă la urmă”.

Florin a început afacerea acum doi ani, cu o fabrică de pîine în pra­gul falimentului. A încercat împreu­nă cu un prieten să salveze angajații și mașinăriile ruginite de la moartea ca­re părea sigură. „Am investit foar­te mulți bani. Am încercat să moder­nizez totul iar apoi mi-am dat seama că s-ar putea face mult mai mult.” Florin a schimbat planul rapid și pe lîngă pîini feliate a început să facă covrigi. „Și am făcut mulți, am în­chi­riat un chioșc din ăsta și am văzut că merge. Am pus și niște covridogi, că tot e toate lumea înebunită după ei și gata. Am mai închiriat încă două, am pus unul și în Focșani, unul la Bacău și cam asta e tot.”

Fantoma de la bancă

Îmi spune rîzînd că ori­cine poate deveni antreprenor peste noapte. Vor­bește mereu despre tărie de ca­rac­ter, spunînd că totul se poate face dacă profiți de momentul po­tri­vit, „bine, și dacă ai bani”, recunoaș­te în final. „Oricum ușor nu e și nici nu va fi vreodată. Nu știu cît va ține. Toți spun că afacerile cu produse de patiserie merg cel mai bine pe timp de criză. Cred că e important totuși să nu te lași amețit de toate astea.”

Florin nu pare să se fi schimbat. As­ta îi spun cel mai des colegii bu­getari cu care încă se mai întîlnește. „Unii regretă că nu au plecat și ei o dată cu mine. Niciodată în­să nu e prea tîrziu. Ratele te ur­mă­resc oriun­de ai lucra. Recunosc, pe mine nu mă bîntuie încă. Încă nu”.

Bărbatul ajuns aproape de 50 de ani oftează rar. Îi pare rău doar că nu are timp destul să petreacă cu famili­a. „Nu prea ai cum să le împaci pe toa­te și de cele mai multe ori chestiile astea te prind, ajung să îți placă și să le dedici prea mult timp. La 70 de ani îmi va părea rău că nu am stat mai mult cu ei. Oricum soția și fiul meu lucrează deja cu mine.”

Dar Florin nu stă pe loc niciodată. Are și o mașină de înghețată, „u­na modernă și faină. E ca o jucărie.” Pentru el, covrigii au însemnat un nou început acolo unde nu părea să se mai poată face multe. „O casă, două mașini și o familie pusă mereu pe trea­bă. Dacă asta înseamnă să fii bogat, atunci sînt.”

Livia MOVILESCU