Tundra tricoloră

Scor la pauză Niciun comentariu la Tundra tricoloră 0

Dacă nu era Festivalul Olim­pic al Tineretului European, nu cred că mai aveam ocazia să aflăm cît de bine se descurcă Ro­mânia pe gheață, cu ghetele cu vîrf de fier în picioare, zburdînd prin zăpada ar­ti­ficială și natura­lă din Brașov. A­pa­rent, nu sîntem fă­cuți pentru ho­chei după ce cehii și finlandezii ne-au arătat că ei mă­nîncă acest sport la fel cum noi crănțănim semințe. Tot am reușit însă să căpătăm trei me­da­lii, una la biatlon, argintul fi­ind cîș­tigat de Dorottya Buzas, și două la patinaj viteză, argintul și aurul fiind luate de Emil Im­re.

Pe lîngă aceș­tia doi, am izbutit să ne clasăm pe locul 5 la FOTE, eve­niment care anul acesta a fost organizat la noi, în Poiana Bra­șov, Rîșnov, Pre­deal, și Fun­da­ta, locuri cunoscu­te de amatorii va­can­țelor la munte. Am re­u­șit de ase­menea să-i dăm și puți­nă culoare româ­neas­că acestui fes­tival european, însă nu în vreun stil rustic du­pă cum ne văd unii tu­riști cînd ne vizitează țara, ci într-un mod autohton.

FOTE 2013 Brașov, o șan­să unică să arătăm Europei acea „frun­ză” cu care se mîndrea odată U­drea, a putut fi urmărit doar în România, căci organizatorii apa­rent nu au avut 30.000 de euro să plătească aparatura de care avea nevoie canalul de televiziune Eu­rosport pentru a transmite eveni­mentul. Au avut însă 10.000 pentru a o plăti pe Inna să cînte la des­chiderea festivalului. Nici fosta cam­pioană europeană Moni­ca Iagăr nu a întors privirea de la această „economisire”, descriind deschi­d­e­rea ca fiind „o oribilitate”.

Lăsînd la o parte faptul că to­talul cheltuielilor este cuprins în­tre 46 și 60 de milioane de euro, promovarea României nu a atras a­ten­ția propriilor turiști români că­tre pîrtiile și cabanele din sta­țiuni. Se uită de argintul Dorro­tiei, se uită de aurul lui Emil, se uită că am avut și noi odată „frunza” în pal­me, dar am scăpat-o. Pen­tru că pînă la urmă FOTE a demon­strat că iarna românii sînt asemenea copii­lor, se joacă în zăpadă, se udă la picioare, apoi însă uită că erau cît pe ce să facă degeră­turi. Au nevoie doar de o sobă sau un calorifer fier­binte.

Paul ANDRICI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top