Strîmba cumpănă germană

E greșit să-l judeci pe noul se­lec­ționer al României după o mînă de meciuri și nici jumătate de an le­gat la conducerea naționalei. În­să te-ai gîndi că în șase luni de zile a reușit să înțeleagă faptul că lotul, chiar și lărgit, nu e cazul să se mai facă în urma presiunilor impresa­rilor, echipelor de club și a altor fac­tori de influență din preajma băn­cii de rezerve. Meciul cu Po­lo­nia, prima înfruntare cu adevărat di­ficilă, dacă judecăm doar după va­loarea de pe hîrtie a echipelor, este pe 11 noiembrie, și Daum pare prins în aceleași vechi obsesii ca­re bîntuie selecționerii României.

Un exemplu clar este convoca­rea lui Ovidiu Hoban, care joacă în prezent la Hapoel Be’er Sheva, dar care a fost și una dintre obsesiile lui Pițurcă și Iordănescu. Hoban are per­formanța de a fi jucat la na­țio­na­lă și cînd se antrena pe unde re­ușea și nu avea echipă. E o boală a echipei – în loc să mizeze pe mij­lo­cași creativi, care să dezvolte ata­cul, sau pe jucători precum Mihai Pintilii, accidentat momentan, ce-i drept, care se pot apăra, dar care a­­jută și atacul, Daum a rămas cram­­ponat în jucători precum Hoban care declara în urmă cu cî­teva luni că nici el nu se aștepta să mai fie un jucător de bază la na­țională.

În schimb Tamaș, unul dintre cei mai buni fundași din Liga I în a­­cest moment, nu prinde nici mă­car lotul lărgit. Cu Keșeru se joa­că de-a convocarea, pe Florin An­done îl con­voacă dar nu-l joa­că, iar în a­ta­cul României avem în per­ma­nen­ță o altă obsesie – Bog­dan Stancu. Un jucător care nu a stră­lucit nici­o­da­tă, dar niciodată, într-un meci al tri­colorilor și care este, mai me­reu, ținta ironiilor su­porterilor. În schimb, cînd prin­de lotul lărgit, A­libec, un jucător ex­cep­țional prin explozie și gîn­di­re, are aceeași soar­tă pe care o avea o­dinioară și Sîn­măr­tean – lus­tru­ieș­te banca de re­zer­ve.

Și e greu de înțeles gîndirea lui Daum, fiindcă e clar că vrea o schim­bare față de cum au fost lucrurile în­ainte. La națională și-au făcut loc jucători tineri, foarte buni, de la Vi­itorul, căliți în Academia lui Hagi, precum Răzvan Marin sau Romeo Benzar. Însă fantomele trecutului par să-l fi molipsit și pe Daum și vom fi, din nou, în fața unui paradox – dacă ratăm calificarea ne vom în­tre­ba dacă am avut cei mai buni ju­cători convocați la lot.