Spectacol fără spectatori

România a jucat weekendul ăsta ultimul său meci acasă din această fază a grupelor din prima ediție a Ligii Națiunilor pe un stadion pustiu, iar acest lucru din cauza incidentelor din peluze de la meciul cu Serbia. Nu știm dacă liniștea din stadion a dus la o colaborare mai bună între antrenor și echipă, însă cert este că România a avut cea mai bună prestație de cînd a preluat Contra frîiele Naționalei Mari de fotbal.

Victoria de la Ploiești, deși amară pe de o parte din cauza lipsei spectatorilor, ne-a dus pe locul 2 în grupă la doar două puncte de Serbia, deși e greu de crezut că Serbia se va împiedica de Lituania în ultima etapă. Pentru menținerea locului 2, România mai are nevoie de cel puțin un egal cu Muntenegru la Podgorica, lucru care pare cît se poate de accesibil ținînd seamă de evoluția Naționalei Muntenegrului de pînă acum.

Meciul de sîmbătă a fost condus de Naționala noastră de la un cap la altul, un meci unde am reușit să punem presiune bună pe mijlocul lor și să păstrăm o posesie coerentă, cu schimburi rapide de mingi datorate mișcării bune între linii ale celor doi mijlocași centrali, Paul Anton și Nicolae Stanciu. Anton a asigurat foarte bine apărarea, pe cînd Stanciu a apărut foarte inspirat în atac, făcînd mereu superioritate pe atacul României. Titularizarea lui Pușcaș și Keșeru au fost suprinzătoare, însă s-au dovedit extraordinar de inspirate pentru că ambii au reușit să înscrie din faze tipice atacanților, fiind în locul și la momentul potrivit pentru a împinge mingea-n ațe. Benzile laterale au făcut mereu presiune, pe de o parte Chipciu și-a păstrat mereu poziția din banda dreaptă, fiind liniar pe tot parcursul evoluției sale, iar pe de cealaltă parte a terenului Maxim a avut o libertate mai mare avînd în vedere că Bancu urcă foarte bine în atac, lucru care îi oferă lui Maxim oportunitatea de a intra în centru.

Deși cele trei goluri sînt cele care ne atrag atenția asupra acestui meci, mai importantă este modalitatea prin care reușim să ducem mingea pînă-n careul adversarului. Ne pripim mai puțin, facem din ce în ce mai puține driblinguri inutile și intrăm mai des în combinații de tip un-doi, fapt ce arată o mai mare coeziune a echipei, un element pentru care Cosmin Contra merită lăudat.