Pe drumul fiului rispitor

Cine nu îl știe pe Gheorghe Hagi să îl caute în campaniile de pro­movare ale doamnei Udrea. Îl veți găsi acolo, cu un zîmbet oa­re­cum fîșneț, lipsindu-i doar mus­tața ca să nu-l confunzi cu un Her­cule Poirot. Omul Hagi are un suflet atît de mare, încît dacă nu ar avea prietenii și familia cu care să discute, probabil și-ar bă­ga toți banii în sport, în tineri, în promovarea lor și după ce ar rămîne fără, proba­bil le-ar lustrui ghetele viitorilor sportivi, cu demnitate și cu bucurie în ochi.

Fotbalistul Hagi a fost una dintre cele mai reprezentative fi­guri ale fotbalului mondial. Pe spi­na­rea lui am făcut sferturi de fi­na­lă europene și mondiale și cu generația lui mai avem motive să ne mîndrim pe la mari­le evenimente fotbalistice internaționale. În rest, cam bate vîntul. Fot­ba­lis­tul Hagi are cel puțin două țări la picioare: România și Turcia. An­tre­norul Hagi este însă ținta unui tir de acuze din toate di­rec­țiile, oriunde a fost și, cel mai pro­babil, oriunde va merge să an­tre­neze în viitorul apropiat. Dacă la noi este călcat în picioare la mai toa­te emisiunile cu profil așa-zis spor­tiv, antrenorul echipei din Tur­cia, Galatasaray, Gheorghe Hagi, este atît de mare în țara turba­ne­lor încît ar putea să retrogra­de­ze cu echipa și suporterii nu l-ar condamna direct. Pentru că fotba­lul turcesc e ca un dans drăcesc, din care antrenorii europeni au ieșit ade­sea cu parbrizele sparte, vilele vopsite și onoarea pătată, la propriu, de baloane aruncate cu vopsea. Într-un fel, el e precum sabia lui Ștefan cel Mare: nimeni nu știe cum a ajuns acolo exact, dar știm că otomanii nu ne mai dau ni­mic înapoi.

În mod cert însă, Hagi nu va mai rezista mult pe banca tehnică a Galatei. Întrebarea care se pu­ne este însă oarecum simplă. Turcii poate vor vrea să ni-l dea înapoi, din orgoliu, noi poate vom accepta și ne vom cere scuze. Dar omul Gheorghe Hagi, va mai dori să se întoarcă?

Cătălin HOPULELE