O dulce pauză

Singura nuanță de roz care mi-a plăcut vreodată era cea pe care o aveau paginile Gazetei Spor­tu­ri­lor în urmă cu vreo opt ani de zile. Era un roz închis, concentrat și ziarul era primul care-ți sărea în ochi cînd scanai orice tarabă. A­tun­ci l-am citit pentru prima oară pe Ovidiu Ioanițoaia.

Astăzi, pot spu­ne că el a fost unul dintre motivele pen­tru care mi-am cumpărat re­por­­tofon, cameră foto, mi-am încărcat un rucsac și am început să umblu pe coclauri cu o legitimație de presă în buzunar.

Probabil că Ovidiu Ioanițoaia nu are cea mai suavă scriitură din pre­sa românească, dar a avut cu si­guranță, timp de zeci de ani, cea mai ascuțită peniță. El este și primul jur­nalist pe care mi-l aduc eu aminte, ca­re și-a cerut scuze într-o publica­ție. Scrisese despre arbitrajul din­tr-un derby Dinamo – Steaua acuzînd și spu­nînd că fluierașul a ce­dat presiunilor de dinainte de joc și a greșit pentru ambele părți. A doua zi, după emisiunea pe care o avea la televizor, „Recursul etapei”, a re­ve­nit cu un alt editorial și a re­cu­nos­cut că a scris în pripă și că, uitîndu-se la reluări, arbitrul s-a păcălit în mai puține locuri decît l-a acuzat el.

În prezent, Ovidiu Ioanițoaia este unul dintre puținii oameni de pre­să, poate singurul, care nu a ui­tat Craiova. Printre puținii care l-au ig­norat pe Mititelu și care au avut cu­rajul să strige, zi de zi, editorial de edi­torial, „De ce ați omorît Știi­nța?”. Iar acum cîteva luni, l-am auzit vor­bind la telefon cu un coleg de re­dac­ție. Îi ceream un text pentru pagina de dez­batere și, cum difuzoarele de la Nokia fac orice conversație priva­tă imposibilă, îl auzeam și eu cum pu­făia în spatele biroului. Nu-și mai lua­se de mult timp vacanță și se pre­gă­tea să plece, că altfel ne-a spus că ne-ar fi ajutat.

Astăzi își mai ia puțin timp li­ber. L-a ajuns amarul celor 45 de ani de presă și pleacă în Germania să se ope­reze la inimă. Se va întoarce ne­greșit, pentru că ultimul text al lui Ioanițoaia încă nu s-a așternut pe pa­ginile odată roz ale Gazetei.

Cătălin HOPULELE