Mutu, orbit

Mulți bani, o mare faimă, un stil libertin, dar si traseul fot­­balistic l-au tranformat pe A­­dri­an Mutu într-un idol al ge­nerațiilor care au crescut îm­pre­­­ună cu mingile trimise de el în plasele unor mari portari ca Cech, Abbiati, Toldo, Cu­di­ci­­ni sau Bartez. Ceilalți, copiii din „ge­nerația cu blugi”, as­tăzi oa­­me­ni mari, hrăniți de mi­­ci cu dri­­blingurile lui Do­brin și Ha­gi, nu se vor sătura ni­cio­dată cu fen­tele sale, le vor privi sec și spăr­gînd semințe în Aurora Bar și nu cu tricolorul strîns în pumni ca altădată. De alt­fel, și pen­tru unii, și pentru alții, Ro­mânia fotbalistică a ul­ti­mi­lor ani s-a legat foarte mult de nu­me­le său și asta l-a apăsat pu­ter­nic pe umeri pe român. O­ri­­ce minge aruncată-n față a în­­sem­nat mereu o privire spre nu­­­mă­rul 10, cel mai greu de pe ga­­zon.

A adus bucuria și a alimentat speranțele că se va naște o no­­uă generație de aur, o nouă e­chipă de vis, dar nu a fost să fi­e pentru că mai apoi fiecare ra­tare a smuls oftatul multora și au dă­rî­­mat mitul „de aur”. Go­lurile e­rau uitate și rămîneau doar pe You­tube, dar de­za­mă­gi­rea a­ce­lo­ra care vedeau pe zi ce trece dăr­î­marea credinței în na­țio­na­la ur­ma­silor care au tre­­cut pe la Bar­ce­lo­na, Ma­drid, Inter, Mi­lan sau Chel­sea, „cre­atorilor de nop­ți ma­gice din A­me­­ri­ca”, cum am găsit în­tr-un site de spe­cialitate la catego­ria „co­men­­ta­r­ii”, a fost tur­­nată în for­mă de oțel.

Și-a dorit să fie iubit și a fost, dar doar pînă într-un punct. A vi­sat să ajungă un mare fotba­l­ist și a izbutit, însă nu de a­juns în­cît pentru o pagină propri­e sepa­rată în cartea de istorie.

Astăzi are o vîrstă care în­ce­pe să îl tragă de spate și să îl în­gra­șe ca pe Ronaldo. Va ră­mî­ne, totuși, în conștiința scui­pă­­to­ru­lui de semințe și a fanaticului ca­re po­vestește me­ciul la cimitir ca fiind „cel cu dro­gurile” pen­­tru că după ul­tima suspen­da­re nici la na­țio­na­lă nu mai es­te chemat ca o­di­ni­oară. Briliantul este acum mat.

Victor ILIE