Iureș, flăcăi!

E drept că Molde, deși se bate pentru primul loc din Norvegia, a venit la București o echipă care avea media de vîrstă puțin peste 20 de ani. Neexperimentați, timorați, pînă și jurnaliștii din presa scandina­vă nu se temeau doar de o în­frîngere ci și de un scor dezastruos. Scor care se putea realiza, pentru că Steaua a jucat ca în curtea școlii.

Toți înainte, toți înapoi, centrări din toate unghiurile, șuturi de la orice distanță și, luați pe sus de viteza ste­liștilor, puștii norvegieni au ieșit din propria jumătate abia după pri­mele 15 minute. Ce altă imagine decît cea a unui iureș îți poți desena în minte, dacă nu ai văzut meciul, cînd auzi că Steaua a deschis sco­rul prin golul dat, din foarfecă, de la aproape 16 metri, de un fundaș cen­tral?

Însă dincolo de entuziasmul par­tidei, a fost de-a dreptul reconfortant să mai vedem un meci în care să ne călărim, la propriu, adversarii. În care să nu „băgăm autobaza în poar­tă”, să nu ne apărăm în două linii și în care să nu avem nici măcar 40% po­sesie. Au farmecul lor partidele în care te aperi pînă în ultimul minut îm­potriva jocului unei echipe bu­ne, dar parcă ne place și reversul me­daliei. Meciurile în care să avem zeci de șuturi la poartă, în care să că­utăm să descîlcim apărările aglo­merate ale adversarilor și în care ei să fie cei care sar de bucurie dacă smulg un egal. Pe de altă parte, nici Molde nu a fost un adversar care să rupă gura tîrgului. Chiar și fără pa­tru dintre titulari, este însă aceeași echipă care i-a învins pe nemții de la Stuttgart cu 2-0, cu care noi am reu­șit un egal în urma unui meci foarte strîns.

Acum, pentru Steaua luc­ru­rile arătau mai bine decît au făcut în ultimii șase-șapte ani. Conduce de­tașat în campionat, e prima în gru­pa din Europa League, calificată a­proape sigur în șaisprezecimile com­petiției, și are un lot de jucă­tori valoroși, pe care își permite să îi ruleze fără să-și facă griji că nu ar face față. Departe de Barcelona din visele zbuciumate ale lui Be­ca­li, trupa din Ghencea are ocazia anul acesta să demonstreze că me­rită suportul celor 40.000 de oa­me­ni care vin pe frig și ploaie, la fie­care meci, în tribune.

Cătălin HOPULELE