Dilema tricolorului

Stația de tramvai din Piața Unirii. O zi oarecare. Doi oa­meni, unul mai tînăr și unul mai grizonant, c-o geantă mică pe umăr, așteaptă ceva. „Cu cine mai avem meci?”, îl în­treabă cel mai tînăr pe cel de lîngă. „Cu Honduras, sîm­bă­tă”, îi vine răs­pun­sul plictisit. „Cu cine?”, re­pe­tă tînărul. „Cu Hónduras, mă!”, se enervează bătrînul în timp ce pune piciorul pe prima treaptă.

„Asta-i o țară? Hónduras, n-am auzit în viața mea de Hónduras ăștia”, continuă pentru el cel tînăr și neștiutor urcat în urma sa. Tram­­vaiul se pornește, iar cei doi își scot ecusoanele și le aga­ță în piept: „biletele și legitima­țiile la control, vă rog!”.

Cam în deruta controlorului se află și naționala noastră de fotbal la momentul de față. A trecut o săptămînă în care jucătorii lui Răzvan Lucescu și selec­țio­nerul însuși au uitat ce au de ju­cat, cu cine și mai ales de ce.

România nu participă nici a­nul acesta la Mondiale, așa că ne-am rezumat la o serie de trei amicale, cu adversari pe cît de mo­­dești, pe-atît de duri cu fotbaliștii noștri. Ucraina ne-a săl­tat un gol de la 35 de metri și ne-a bătut cu 3 – 2. Miercuri, mica Ma­­cedonie ne-a învins de nu ne-am mai recunoscut. Vorba lui Lu­cescu jr., pe care nimeni nu a crezut-o cînd a rostit-o, chiar „am ajuns în lumea a III-a a fotbalului”.

Sîmbătă, în Aus­tria, am dat piept cu o națională venită tocmai din America La­tină, cea mai grea dintre dintre adversarele de săptămîna asta, avînd în vedere că e calificată la Mondial. Și chiar de nu au a­flat cine-s hondurienii ăștia și ce fac, pe trico­lori nu i-a interesat. N-au jucat strălucit, dar măcar au arătat că n-au mai pierdut noaptea pe Face­book în căutarea vii­toa­re­lor pri­me pagini ale tabloidelor. Să sperăm că măcar au aflat de ce joacă. Cu cine , chiar n-are importanță.

Alex VARNINSCHI