Cei 11 magnifici

Scor la pauză Niciun comentariu la Cei 11 magnifici 0

Echipele astea se întîlnesc me­reu în condiții fabuloase. Dacă a­nul trecut, cel mai așteptat meci de fot­bal de pe întreaga planetă s-a jucat de patru ori într-o lună de zile, anul a­ces­ta, a venit cum nu se putea mai bi­ne pentru Barcelona. Echipa con­dusă de Guardiola era la șase punc­te în spatele rivalei Real Madrid în campionat, care venea după o se­rie de 15 victorii consecutive, ju­mă­ta­te dintre ele la scoruri colosale, de la 4 – 0 în sus.

Și pe un Bernabeu încins la ma­ximum de suporterii madrileni, Bar­celona nu le-a oferit cea de 16-a vic­torie, ci o lecție de 94 de minute de colegialitate și de profesionalism. Nu le-a fost nici lor ușor. În secunda 24, portarul Valdes, hipnotizat de o nălucă probabil, a dat mingea di­re­ct către un adversar, a urmat un ca­­rambol și pînă la urmă Realul a des­chis scorul. Reacția catala­ni­lor? Puyol, căpitanul de aproape 34 de ani al Barcelonei, a început să-și îm­pingă colegii înspre mijlocul te­re­nu­lui, să le facă vînt, să-i adune.

Și Barcelona a început să se re­verse. Valuri după valuri de ac­ți­u­ni, centrări, contra-atacuri s-au nă­pus­tit asupra porții apărate de Ca­si­ll­as, însă fără succes. Și nici Realul n-a stat degeaba. Cristiano Ronaldo a ales să șuteze în minutul 20 dintr-o situație numai bună de a pasa, ca tot el să transforme o situație favorabi­lă cîteva minute mai tîrziu într-un șut direct în brațele portarului. La po­lul opus, Messi i-a dat o palmă. După ce a fost tăvălit pe tot terenul de faul­tu­­rile adversarilor, a driblat doi ju­că­tori la mijlocul terenului și a dat o pasă perfectă pentru Alexis San­che­z care a înscris sec. La pauză era 1-1.

Repriza a doua se poate rezuma în două cuvinte care s-au auzit mai des în România decît în Spania în ultima vreme: tiki-taka. Bar­ce­lo­na a prins mingea și nu s-a mai des­păr­țit de ea, și a încheiat partida cu un 3-1 meritat. Și majestos. Cea mai bu­nă echipă de fotbal de pe plane­tă a dovedit-o din nou: nu ai nevoie să legi 15 victorii pentru a-ți arăta va­loarea, ai nevoie să închegi 11 oa­me­ni într-o echipă. Dacă ei au în­cre­dere unii în alții, restul e can-can.

Cătălin HOPULELE

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top