Cei 11 magnifici

Echipele astea se întîlnesc me­reu în condiții fabuloase. Dacă a­nul trecut, cel mai așteptat meci de fot­bal de pe întreaga planetă s-a jucat de patru ori într-o lună de zile, anul a­ces­ta, a venit cum nu se putea mai bi­ne pentru Barcelona. Echipa con­dusă de Guardiola era la șase punc­te în spatele rivalei Real Madrid în campionat, care venea după o se­rie de 15 victorii consecutive, ju­mă­ta­te dintre ele la scoruri colosale, de la 4 – 0 în sus.

Și pe un Bernabeu încins la ma­ximum de suporterii madrileni, Bar­celona nu le-a oferit cea de 16-a vic­torie, ci o lecție de 94 de minute de colegialitate și de profesionalism. Nu le-a fost nici lor ușor. În secunda 24, portarul Valdes, hipnotizat de o nălucă probabil, a dat mingea di­re­ct către un adversar, a urmat un ca­­rambol și pînă la urmă Realul a des­chis scorul. Reacția catala­ni­lor? Puyol, căpitanul de aproape 34 de ani al Barcelonei, a început să-și îm­pingă colegii înspre mijlocul te­re­nu­lui, să le facă vînt, să-i adune.

Și Barcelona a început să se re­verse. Valuri după valuri de ac­ți­u­ni, centrări, contra-atacuri s-au nă­pus­tit asupra porții apărate de Ca­si­ll­as, însă fără succes. Și nici Realul n-a stat degeaba. Cristiano Ronaldo a ales să șuteze în minutul 20 dintr-o situație numai bună de a pasa, ca tot el să transforme o situație favorabi­lă cîteva minute mai tîrziu într-un șut direct în brațele portarului. La po­lul opus, Messi i-a dat o palmă. După ce a fost tăvălit pe tot terenul de faul­tu­­rile adversarilor, a driblat doi ju­că­tori la mijlocul terenului și a dat o pasă perfectă pentru Alexis San­che­z care a înscris sec. La pauză era 1-1.

Repriza a doua se poate rezuma în două cuvinte care s-au auzit mai des în România decît în Spania în ultima vreme: tiki-taka. Bar­ce­lo­na a prins mingea și nu s-a mai des­păr­țit de ea, și a încheiat partida cu un 3-1 meritat. Și majestos. Cea mai bu­nă echipă de fotbal de pe plane­tă a dovedit-o din nou: nu ai nevoie să legi 15 victorii pentru a-ți arăta va­loarea, ai nevoie să închegi 11 oa­me­ni într-o echipă. Dacă ei au în­cre­dere unii în alții, restul e can-can.

Cătălin HOPULELE