Andrelele Bătrînei Doamne înțeapă

Scor la pauză Niciun comentariu la Andrelele Bătrînei Doamne înțeapă 8
Juventus - Real Madrid

Bătrîna doamnă împletește atît de frumos. Pe diagonală, în lung de linie, înapoi, ca într-un vals, firul pe care aceasta-l țese nu se destramă de­cît rar, iar galacticii de la Real Ma­drid se uită și ei neputincioși. Du­pă mai bine de un deceniu de la finala pierdută în fața Mi­la­nu­lui în 2003, Juventus se uita cu jind la fi­nala Champions League, dar nu în­drăznea niciodată să spere, în­e­cîn­du-se mereu în fazele prelimi­na­re. Dar, săptămîna trecută, bă­trî­na doamnă a fost vedetă. Le-a luat fața lui Messi și Neymar, care au fă­cut la rîndul lor un meci brici la Bayern acasă, pe care, deși l-au pier­dut, s-au calificat în finala de la Berlin unde se vor înfrunta cu Ju­ventus.

Calificarea italienilor e mare din mai multe motive. În primul rînd, vine în fața lui Real Madrid, pe ca­re o învinsese acasă în prima man­șă cu 2-1. Mai mult, vine în de­pla­sare, iar suporterii lui Real știu că e greu să reziști pe un Santiago Ber­nabeu care simți că se pră­bu­șeș­te peste tine. Apoi, golul egali­za­tor din manșa secundă, de 1-1, care a fost și scorul final, a fost în­scris de Alvaro Morata, un ju­că­tor decartat din echipa galactică a spa­niolilor pentru că nu s-ar fi ri­di­cat la nivelul de care aveau ne­vo­ie. Răzbunarea a fost completă, iar în minutul 90+4, cînd s-a fluierat fi­na­lul partidei, printre lacrimile su­porterilor madrileni și ale ju­că­to­ri­lor prăbușiți pe teren, comentato­rii englezi țipau, în grup, „chiar are Buffon 37 de ani?”. Le-a luat fața lui Messi și Neymar, care au fă­cut la rîndul lor un meci brici la Ba­yern acasă, pe care, deși l-au pier­dut, s-au calificat în finala de la Ber­lin unde se vor înfrunta cu Ju­ventus.

Fiindcă bătrîna doamnă a su­fe­rit crunt în ultimii ani. Mă­ci­na­tă de un scandal al jocurilor aranjate care a zguduit fotbalul italian, aceasta a fost retrogradată și a pro­movat, după un an în divizia se­cun­dă, în sezonul 2007-2008. Deși a revenit, în primul ei sezon, di­rect pe locul al III-lea, jocul acesteia a suferit adesea și per­for­man­țele internaționale nu s-au strîns în coșarca italienilor. Însă dincolo de răzbunarea orgoliului lui Ju­ven­tus, meciul de săptămîna tre­cu­tă mai este și o răzbunare a is­to­riei, a celor care credeau că fotba­lul se învîrte acum între Spania, cu Barcelona și Real Madrid, și mai poposește prin Germania pentru diversitate. În 2003, acum zece ani, nu o eternitate, într-un meci crîncen dar frumos, AC Milan și Juventus își disputau primul loc în cea mai puternică competiție inter-cluburi din lume. În 2003, polul fotbalului era în Italia.

Autor:

Cătălin Hopulele

Director la Opinia studențească, reporter Ziarul de Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top