Ridichi la gravitație zero

Imediat după anunțarea descoperirii apei în sta­­re lichidă pe Marte imaginația ne-a luat-o raz­na și ne-am și văzut călătorind spre planeta ro­șie. Cu toa­te acestea lucrurile nu sînt atît de simple precum par, iar distanța foarte mare și călătoria îndelungată nu ne ușurează nicidecum sarcina.

În filmul „The Martian”, apărut în cine­ma­to­gra­fe acum cîteva zile, ni se înfățișează un as­tro­na­ut capabil să cultive plante în solul stîncos al pla­netei. Acest lucru însă nu este atît de ușor de rea­lizat pe cît pare. Paul Sokoloff, un botanist ca­nadian, comentează pe marginea acestui sce­na­riu și explică că ar fi nevoie de sute de ani în care solul să se formeze și să-și atribuie o parte din calitățile celui de pe Pămînt.

Unul dintre cele mai mari neajunsuri îl re­pre­zintă faptul că solului marțian îi lipsesc nu­tri­enții și este mult mai fin decît cel terestru, ce­ea ce permite mult mai ușor trecerea apei. De ase­me­nea pentru a descompune mai ușor nu­tri­en­ții plantele ar avea nevoie de ajutorul unor bacterii, ca­re lipsesc pe Marte. O altă problemă iden­ti­fi­ca­tă de cercetătorii este prezența unei substanțe to­xice pentru plante, care ar trebui înlăturată din solul destinat creșterii plantelor.

Iar problemele nu s-ar opri aici. Atracția gra­vi­tațională a planetei roșii este mai mică decît cea întîlnită pe Pămînt, ceea ce înseamnă că unele plante nu vor crește la milioane de kilometri de casă. Cu toate acestea unele experimente rea­li­za­te în spațiu sugerează că unele plante ar crește mai bine și mai repede fără nevoia de a înfrunta o gravitație puternică. Oricum, deocamdată creș­terea plantelor pe Marte nu este un plan viabil. Conform cercetătorilor de la NASA, ar fi mai cos­tisitoare trimiterea de combustibil și ustensile pen­tru agricultură decît trimiterea unei noi rezerve de hrană.

Se realizează însă cercetări în privința căror plante ar putea rezista în solul neprimitor încă din 1970, cînd s-au aflat primele informații cu pri­vire la consistența solului marțian. Cei mai mulți cercetători însă sînt de părere că vor trece sute de ani pînă vom putea cu adevărat să creș­tem legume la costuri eficiente. Se crede că abia du­pă ce vom reuși să stabilizăm atmosfera marțiană acli­matizînd bacterii și lichieni care să producă oxigen, scenariul unui alt loc pe care să-l numim acasă va fi posibil. Pînă atunci însă ar fi bine să avem grijă de cea în care locuim acum.