Designer vestimentar la un click distanță

Primul răcnet Niciun comentariu la Designer vestimentar la un click distanță 42
Designer vestimentar la un click distanță

În viitor oamenii ar putea să nu mai aibă nevoie să meargă la cumpărături prin mall-uri, așteptînd la cozi infernale și vor putea avea nevoie doar de un costum pe care să îl conecteze la un telefon inteligent. Ideea conceperii acestui produs a pornit de la faptul că majoritatea persoanelor nu-și găsesc mereu piese vestimentare pe măsură. Acest lucru ar putea să nu mai fie o problemă deoarece o companie japoneză lucrează la o aplicație care să scurteze timpul petrecut în cabinele de probat haine.

Compania Zozo Suits a lansat un nou produs prin care face posibilă determinarea mărimilor pentru fiecare parte a corpului. Acest lucru va fi posibil datorită unei aplicații cu care, cu ajutorul unui costum special ce poate fi achiziționat prin comandă online, te poți fotografia, iar măsurile tale sînt stocate de către aplicație. Acest costum aduce puțin cu cel purtat de extratereștrii din filmele SF, fiind alcătuit dintr-un material elastic de culoare neagră pe care sînt cusute cercuri albe pe toată lungimea costumului. După ce te fotografiezi purtînd costumul, aplicația creează piesele de vestimentație potrivite pentru fiecare utilizator pe care acesta le poate comanda de pe site-ul web al companiei.

Manualul de instrucțiuni pe care îl primești atașat la costum este scris în două limbi: engleză și germană, iar vocea aplicației este înregistrată tot în aceleași limbi. Lucru neobișnuit, avînd în vedere că aplicația realizată de firma nu include și limba natală a celor care au realizat aplicația, anume japoneza. De asemenea, costumul vine și cu un suport pentru telefonul mobil pentru a putea fi setat în momentul în care sînt realizate fotografiile. Atunci cînd utilizatorul se fotografiază, vocea aplicației îl ajută să se poziționeze cum și unde să stea pentru a-i fi scanate datele în mod corect. Timpul de realizare al unei fotografiii este de 12 secunde, ca mai apoi utilizatorul să-și schimbe din nou poziția pentru o altă fotografie.

După o analiză a corpului, aplicația pune la dispoziție o garderobă virtuală cu piesele potrivite pentru utilizator. Hainele sînt la prețuri destul de mari, ceea ce nu este foarte încurajator pentru publicul larg. Mai mult, comanda ajunge după o perioadă de două luni, ceea ce poate fi un impediment în plus deoarece măsurile unei persoane se pot schimba considerabil în acest interval de timp. Multe persoane au fost dezamăgite după primirea comenzilor deoarece produsele nu corespondeau cu măsurile lor, fiind mult prea mari ori mult prea mici, în unele cazuri.

Text de Ioana Doleanu

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top