Vina se împarte martorilor

Deși roman de debut al Cameliei Ca­va­di­a, „Vina” reușește să-ți amintească, fără să lase să treacă prea multe pagini pînă la mo­mentul realizării, de un roman care a fu­git din literatura rusă și s-a oprit pe raftu­rile librăriilor românești. Tomas H., perso­na­jul principal construit de scriitoare, poar­tă de-a lungul întregii cărți o personali­tate demnă de a unui frate Karamazov. Com­plex, supus destinului răzbunător, greu de înțeles și parcă fan al oricărui proces intros­pectiv care-i iese în cale, bărbatul care reu­șeș­te să contureze „Vina” pînă la capăt, nu-ți spu­ne nimic. Lipsa unui conflict puternic, a unor lucruri sigure care să te conducă către toate înțelesurile cărții, este tocmai intenția autoarei. Te aruncă într-o lentoare ușor de citit, te amorțește prin fiecare cuvînt scris și te lasă singur, într-o căutare a tuturor sensu­rilor care-au trecut pe lîngă tine, fără să știi.

Despărțit în două cadre, firul romanului își găsește punctul comun în persoana lui Tomas. Portretizarea mariajului său fe­ri­cit și insistarea pe fiecare detaliu care să con­tureze fericirea obișnuită, a oamenilor de rînd, au rolul de a prezenta chiar tabloul, în toată splendoarea sa, înainte de-a fi distrus. Contrastul puternic al vieții de cuplu, cu cel al vieții de burlac a lui Tomas te lasă să di­bu­iești tot ce s-a pierdut și-ți cere să vrei să știi și felul în care situațiile au luat întorsături ne­potrivite.

Fără a avea menționat un spațiu în care ac­țiunea se desfășoară și fără a oferi vreun in­diciu temporal, destinul lui Tomas pare să rătăcească într-o continuă pierzanie. Ta­blo­ului fericit începe să-i scrîșnească rama și cele mai mici probleme ale mariajului de­monstrează că pot conduce totul către ne­fe­ricire. Martor al ruinării încetinite pe ca­re ajungi s-o deplîngi, în final, însă, nu ești doar tu, ci „la desfășurarea acestor acte de de­lă­sa­re au fost de față cei mai apropiați oa­meni din viața lui Tomas, care fie n-au se­si­zat pericolul, fie n-au bănuit urmările. Au stat cu toții aliniați, inerți și-au urmărit spec­tacolul, incapabili să miște un deget. De aici și pînă la a fi prea tîrziu, nu a fost decît un mare pas în gol, pe care l-au făcut, din pă­ca­te, cu toții, împreună”.