Strigăt în America

„Asupra operei lui Bu­rrou­ghs”, Ginsberg scrie că „metoda trebuie să fie car­nea cea mai pură și nu un sos de înfrumu­se­țare (…) Un prînz gol e normal pentru noi, noi mîncăm sendvișuri de realitate. Dar alegoriile sînt la fel ca o salată. N-ascund nebunia.”

„Howl și alte poeme – Anto­lo­gie 1947 – 1997”, traducere din lim­ba engleză de Domnica Drumea și Petru Ilieșu după colecția apărută în 2006 la The Allen Ginsberg Trust, este cartea care definește o generație, the beat generation, și gîn­direa ei liberă, expansivă, care du­cea uneori la rebeliune nu doar in­te­rioară. Este America de după Al Doi­lea Război Mondial, cea cu „biblioteci înțesate cu lacrimi” și care i-a trimis la execuție pe Sacco și Vanzetti, o Americă în care acești tineri decadenți își găseau scăparea în literatură, droguri și sexualitate li­beră. Poemul cel mai proeminent din co­lecție este bineînțeles „Howl”, cel care, alături de romanele „Pe drum” (Jack Kerouac) și „Prînzul dezgolit” (William Burroughs) sînt lu­crările de referință ale acestei ge­ne­rații zdruncinate și ignorate sau chiar cenzurate la vremea respecti­vă. Poem care a fost urmat de un proces pentru obscenitate, cîștigat de editura care l-a publicat și care a înlesnit apoi, sau chiar permis, publicarea „Tropicului Cance­ru­lui” (Henry Miller) și „Iubitul doamnei Chatterly” (D. H. Lawrence).

Este de apreciat finețea cu care cei doi scriitori au făcut traducerea, în­cercînd să păstreze pe cît posibil a­tmosfera poemelor și nervul cu care au fost scrise: „America, ești pe cale să devii sinistră sau e chestia asta un soi de poantă?”.

Colecția „Howl și alte poeme – Antologie 1947 – 1997” este o in­tro­ducere perfectă la stilul și către atmosfera din America celei de-a două jumătate a secolului al XX – lea și ai ei beatnici, „strălucite spirite dis­truse de nebunie”. Deopotrivă, pentru cei care au crescut cu Gins­berg, Ke­rouac și Burroughs, este o plim­ba­re înapoi pe străzile care duc spre Times Square și Bowery Poetry Club cu „Howl” scrisă pe pereți, loc unde se întîlneau seară de seară, uneori pe muzica lui Bob Dylan, care venea să cînte și să le-asculte poemele. Înapoi în America, cea că­reia Ginsberg i-a „dăruit totul și acum nu mai sînt nimic”, pe care încă o așteaptă să „devină îngerească”.