Secretele legate ale familiei

„Lydia e moartă. Dar ei încă nu știu as­ta. Ora șase și jumătate dimineața, 3 mai, 1977. Nimeni nu știe nimic altceva decît acest lu­cru banal: Lydia a întîrziat la micul dejun.” – așa începe povestea volumului de debut al scriitoarei americane Celest Ng. Familia Lee, protagonista romanului, e construită de autoare încă din primă fază ca fiind una controversată: mama americană, tatăl, deși născut în America, de origine chineză și cei trei copii ai lor, cu trăsături deosebite. Ly­di­a, a cărei moarte te lovește încă din pri­ma pagină, are ochii albaștri ai mamei sale și părul negru și drept, ca al tatălui său.

Vestea morții copilului lor preferat pune familia într-o situație din care cu greu pare să-și găsească ieșirea. Suferința și confuzia sînt principalele elemente care încep, treptat, să-și spună cuvîntul și să forțeze fami­lia să-și demonstreze unitatea și să dea do­va­dă de o autenticitate a trăirilor care se petrec în interiorul ei. Astfel, toți membrii sînt forțați să ia atitudine, să se analizeze și să-i analizeze pe cei din jurul lor, pentru a re­uși să lege relațiile, înainte ca ele să se destrame. Îi cunoaștem, rînd pe rînd, pe cei doi copii rămași în viață ai celor doi – me­zina Hannah și fiul cel mare, Nath, cu po­veștile lor de viață. Dacă Nath își gă­seș­te singur un drum separat, fiind acceptat la Harvard, păstrînd, astfel, dorințele mamei sale, Hannah este însă uitată într-un colț al relațiilor familiale și resimte intens toate pro­blemele cu care părinții și fratele său se con­fruntă.

În celălalt plan, găsești cei doi părinți, ale căror suferințe sînt mai intensificate. Tatăl, James, încearcă să-și ascundă drama și să joace rolul unui actor, prea puțin afectat de tot ce se întîmplă, și încearcă să fie în­totdeauna sociabil. Acesta contrastează cu Marilyn, soția sa, a cărui viață pare să-și re­ver­se frustrările abia acum și să realizeze prea tîrziu lucrurile pe care le-a sacrificat pen­tru a cîștiga, prea devreme, o familie.

Toate personajele au portrete bine ac­cen­tuate și observi cu ușurință felul în care scriitoarea a instistat pentru a evidenția anu­mite trăsături ale acestora. Indi­vi­dua­li­tă­țile, luate separat, formează o serie de individualități puternice pe care, într-un alt context, nu le-ai vedea alăturate. Fami­lia – tocmai motivul care-i aduce împre­u­nă, reușește să ofere romanului chiar structura pe care autoarea și-o dorește și te face să realizezi, în final, că tot ea explică și ce se ascunde după „tot ce nu ți-am spus nici­o­­dată”.