O întîlnire de 30 de ani

Navighează pe-o pagină de carte Niciun comentariu la O întîlnire de 30 de ani 4

„Sînt puțin tatăl tău, puțin prietenii tăi, sîntem în familie. (…) E­xi­ști, deci mă cunoști” – astfel se definește Dumnezeu amicului său, un tînăr în vîrstă de 30 de ani, vî­nzător într-un sex-shop. În acest sens, titlul, formulat pe un ton ludic și fin ironic, anticipează registrul familiar și de­ta­șat în care personajul romanului tra­tea­ză relația sa cu divinitatea.

Existența banală, dar confortabilă a protagonistului este tulburată într-o seară, cînd Dumnezeu i se în­fă­țișează pentru prima dată și îi dă cele patru lecții de care are nevoie pentru a nu acorda întîlnirii lor „mai multă importanță decît are în realitate”. Acesta îi vorbește cu o atitudi­ne degajată, care neagă imaginile con­venționale și orice tipar de gîn­di­re legate de prezența sacrului în via­ța oamenilor. Și întîlnirea cu Alice, studentă la psihologie și pasionată de Freud, de care se îndrăgostește de­termină începutul unei existențe rit­mate de fericire, iubire și împăcare cu sine. Acest echilibru este clătinat însă de moartea fetei, ce produce o în­trerupere a întrevederilor cu Du­mne­zeu, care se reiau după șase ani.

La fel de dramatic sunt surpri­nse și pasajele referitoare la su­fe­rința o­me­nirii, prin care Dumnezeu trece cu fiecare persoană în parte: „Timpul trece, oamenii suferă. Dumnezeu plînge în brațele mele”. Și relația bine – rău este plastic surprinsă în con­versațiile celor doi, context în ca­re Dumnezeu stabilește că „Răul nu există. Există numai Nenorocirea. (…) Binele nu există. (…) Există doar Iubirea. Iubirea nu este o noțiune. Este Absolutul. A iubi înseamnă să fii Om”.

Povestea protagonistului pare să capete finalitate odată cu trecerea timpului, cînd acesta conștientizează maturitatea fiului său, Leo, care își întemeiază propria familie. A­su­ma­rea propriei morți se realizează la fel de firesc pe cît erau și discuțiile cu pri­etenul său: „Moartea ne liniștește fără îndoială (…) cu cît nu-mi dă­du­sem niciodată seama că inima mea bă­tea, cu atît mai mult absența pulsațiilor este foarte puternică”.

În contextul în care „fericirea nu este un proiect” și „omul e cel care ju­decă omul”, faptul de a-l privi pe Dumnezeu ca pe un „bun amic”, că­ru­ia îi împărtășești cele mai ascunse îndoieli, întrebări sau sentimente de­vi­ne o alegorie pentru autocu­noa­ștere și împlinire morală.

Elena GHERASIM

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top