O cafea ˗ cu carte, fără zahăr

Cartea lui Agnes Martin-Lugand este chiar ce ți-ai dori să citești în timpul unei dimineți de duminică, cînd tot ce-ai vrea să faci este să răsfoiești cîteva pagini și să bei o ceașcă mare plină de cafea. Fără să te facă martorul unei povești care să-ți solicite mult gîndirea, scriitoarea ambalează frumos, într-o scriitură ușor de parcurs, viața u­nei tinere franțuzoaice, care nu se dife­ren­țiază, ai zice, prin nimic de un om obișnuit.

Ce o face pe Diane specială este însă tăria cu care tînăra își acceptă situația și reușește să facă față tuturor lucrurilor care i se întîmplă. Faptul că reușește să se mute din mijlocul Parisului tocmai într-un sătuc uitat de lume, în Irlanda, uimește toți oa­menii din anturajul său și, contrar rea­li­tă­ții, toți par să fie dispuși să parieze pe faptul că toate lucrurile îi vor merge prost și că tînăra nu va reuși să-și rezolve singură nicio problemă.

Oamenii care au dispărut din viața ei sînt înlocuiți, pe neașteptate, cu alții. Diane trece de la săptămîni de izolare la momente scurte de socializare și oscilează între stări care mai de care mai ciudate. Faptul că nimeni nu-i cunoaște trecutul o încurajează să rămînă într-un loc în care se simte total străină și tocmai respingerea dură de care se lovește, o face să fie din ce în ce mai atrasă de locul în care a nimerit.

Franțuzoaica pare să-și găsească locul în casa sa de pe plajă și lucrurile iau o turnură neașteptată tocmai cînd te-ai aștepta ca totul să se termine cu bine. Planurile sale de viitor se schimbă radical, fără a da vreo șansă noii noțiuni de stabilitate, pe care pare s-o fi întîlnit.

Dacă deznodămîntul scriitoarei te va dezamăgi, sau nu, n-ai să știi decît atunci cînd, probabil, vei ajunge, întîmplător, chiar în cafeneaua sa literară, citind că „Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, chiar deasupra ușii de la intrare.