Marea unire, pe înțelesul tuturor

„Chiar și acum, cînd se întocmește Eu­ro­pa, sîntem tentați, în continuare, să de­cu­păm o istorie numai a noastră, deloc lipsită de accente mitologice. Ca și cum singura me­nire a istoriei ar fi aceea de a justifica Ro­mâ­nia”, este modul în care își începe Lucian Boia pledoaria în cea mai recentă carte a sa, „În jurul Marii Uniri de la 1918”, apărută în octombrie 2017 la editura Humanitas.

Așa cum deja și-a obișnuit cititorii, scriitorul stîrnește și prin această carte diverse controverse legate de modul în care este prezentată și înțeleasă istoria, legîndu-se, de această dată, de anul definitoriu pentru Ro­mânia, și anume 1918, momentul în care s-a înfăptuit Marea Unire. Reușește, astfel, să aducă în atenția cititorului fapte, întîm­plări mai puțin cunoscute, despre care, poate, se evită a se vorbi în școli, oferind informații despre alcătuirea Europei Centrale și Sud-Estice, informații pe care reușește să le a­du­că în prezent și să le adapteze la situațiile deja existente. Autorul reușește să ridice noi întrebări, lăsîndu-l pe cititor să ajungă la concluzii sau chiar oferindu-i-le. „Să nu mai fie nimic după națiuni?”, vine întrebarea lui Boia la care dă singur un răspuns vag, am­bi­guu, în care încearcă să explice cum na­țiu­nile în sine ar putea dispărea mai devreme sau mai tîrziu fără a afecta foarte tare cursul normal al vieții.

Printre filele cărții se regăsesc și hărți istorice atent schițate și colorate, care să-l facă pe cititor să înțeleagă pe cît de bine po­sibil poziția fiecărei țări în Primul Război Mondial. Autorul scrie, desigur, și despre po­ziția fiecărei regiuni, interesantă fiind, mai cu seamă, discuția despre Dobrogea, terito­riu care a fost ocupat secole de-a rîndul de Imperiul Otoman, „teritoriu pe care, ini­țial, poporul român nici nu și l-a dorit”, așa cum afirmă Lucian Boia.

Se vorbește despre 1918 atît ca fiind un an definitoriu pentru România, cît și fiind anul care ridică zeci de întrebări poporului român, căci este vorba de minorități care și-au dorit să constituie un stat chiar atunci, după terminare războiului pe care „l-au pierdut în chipul cel mai dezastruos cu pu­tință, dar l-au și cîștigat, în mod categoric, pur și simplu fiindcă aliații săi au ieșit în­vin­gători”. Acestea sînt problemele și în­tre­bările pe care autorul nu evită să le ri­di­ce nici în această carte, oferind astfel atît o lecție de istorie, cît și un glosar de ne­du­me­ri­ri menite să-i facă pe cei ce citesc mai cu­ri­oși și mai receptivi la istoria care le este atît de simplu prezentată.

Text de Claudia PINCOVSKI