Lovituri fără perdea

Navighează pe-o pagină de carte Niciun comentariu la Lovituri fără perdea 4

O poveste a lui Chuck Palah­niuk despre care ni se spune că nu tre­buie să vorbim. O poveste care în­ce­pe cu adevărat nu cînd naratorul cu nu­me necunoscut își povestește ru­ti­na trăită în lehamite, ci cînd îl cu­noaș­te pe Tyler Durden. O poves­te al cărei real început este „Lovește-mă cît poți de tare”. Istoria primului pumn, a omului care trăiește să distru­gă, a devastărilor care îl salvează, a sal­vării care îi îngăduie să continue lupta. O înșiruire de dialoguri scur­te și simple, narațiune directă și fă­ți­șă, cu ritm alert și nesofisticat.

Metafora copilului crescut fără un model masculin, a familiei fără tată și a lipsei de încredere transformă per­sonajul principal în victima proprii­lor lupte, depresiv și insomniac. Se in­spiră, atunci cînd face clubul de lup­te, din grupurile de terapie pe care le-a vizitat. Își îmbracă ura față de oa­meni, de viață, de lumină în ura fa­ță de Marla. Femeia, care era me­reu acolo, îi strica din distracție, deși, ca și el, nu avea nici o problemă.

Valurile de emoție cu intensita­te browniană, participînd incognito la șe­dințe de sprijin. Odată demascat de Marla, refularea îi transformă zi­­lele în chin și nopțile în meditații cu substratul frustrant al camuflării de sine, al relațiilor superficiale și servi­ciului birocratic, mecanic. Salvarea lui are un nume: Tyler Durden. Afa­ceristul carismatic, însuflețit ca­re inventează Fight Club (Clubul de Lup­te). Orele de box secret se țin, de cele mai multe ori, la subsolurile ba­­rurilor, ori în locuri insalubre și greu de găsit. Bărbați de toate vîrstele, sta­tuturile sociale și ocupațiile se lup­tă în liniștea artificială a nopților, într-un sport fără reguli, fără limite, fără o­pre­­liști.

Fight Club este numele unei cărți și a unui film apreciate deo­potrivă de critici, dar care au difere­n­țe subs­tan­țiale de abordare, pers­pec­tivă și chiar acțiune. Viața protagonis­tului este în­dreptată parțial împotriva consu­me­rismului, parțial smintită. Prota­go­nis­tul o tră­iește lîngă noul său priet­en cu care practică psiho­te­ra­pia radica­lă. Aventura lui Tyler cu Marla și refuzul de a ascunde orice alt­ceva în afara frustrărilor au făcut din cartea Fight Club laureata Ore­gon Book Award pentru cel mai bun roman.

Livia RUSU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top