Istoria încă sîngerează

În biroul lui Ceaușescu, toată lu­mea îi este aliat, prieten, dușman, trădător sau agent sovietic. Mai pu­țin Gorbaciov. Tovarășul s-a prins de la început că republica națională so­vi­­etică este pusă în pericol de rusul care vrea să îi lipească o față uma­nă deasupra. Din biroul „ilustrului con­­ducător” și, uneori, al „marii aca­de­­miciene” Elena, pericolul so­vietic se poate stinge doar cu sîngele și transpirația poporului.

Pentru că poporul are încredere în el. Nu a fost el cel care, în ’68, s-a pus împotriva întregului URSS cînd a vorbit contra invaziei Cehoslo­va­ciei? A ajuns ca, în ochii mulțimii, de la un politician mediocru, care nu pu­tea să îl facă vreodată uitat pe Ghe­or­­­ghe Gheorghiu Dej, să devină i­do­lul populației și prietenul Occi­den­tului. Puțini dintre cei care aveau cu adevărat ochii deschiși nu i-au pre­văzut însă căderea. În jurul Ro­mâ­niei Socialiste, unul cîte unul, gu­vernele comuniste cădeau, fie prin lo­vituri „blitzkrieg” de stat, fie prin „revoluții de catifea”. Cînd a ajuns la noi însă, a fost nevoie să curgă sîn­ge. Și înaintea prinderii „odiosului” și a „infamei” sale soții, dar și după.

În „Sfîrșitul Ceaușeștilor”, jurnalistul Grigore Cartianu realizeză din mărturii, interviuri, stenograme și colaje din alte opere, o radio­gra­fie a lunii decembrie. Ultima din via­ța „conducătorului suprem”. A­bor­­darea acestuia este însă una mi­li­tantă, iar, în ciuda documentării te­meinice, multe pasaje sînt speculații după stenogramele și decla­ra­țiile celor implicați. Deși ne averti­zează asupra posibilității ca aceste mărturii să fie îndoielnice, sînt lan­sa­te multe ipoteze care, apoi, sînt lă­sate în aer. Nimeni nu garantează că pachetul alb din elicopterul cu care au fugit din București era plin  cu bani, mai ales cu patru milioane de dolari.

În final, Grigore Cartianu nu a reușit să mă lămurească dacă Re­vo­luția din ’89 a fost a maselor sau a „turiștilor sovietici”. Nici nu pot spu­ne sigur „cine-a tras în noi după 22?”. M-a convins însă de un lu­cru: va mai curge multă cerneală pînă cînd vom afla, de-a dreptul, cine-a tras primul foc înainte și după Ti­mi­șoara.